facebook
Connect with us

Mii de credincioși, prezenți la Pelerinajul de Florii în Capitală

Clerici și credincioși din București și Ilfov au participat sâmbătă, 27 aprilie 2024, la tradiționalul Pelerinaj de Florii din Capitală, anunță Ziarul Lumina.

În acest an, traseul a fost unul diferit față de cel obișnuit și a cuprins opriri la Biserica „Sfântul Anton”‑Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, și la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.

Procesiunea s‑a încheiat pe Colina Bucuriei, unde Patriarhul Daniel a sfințit icoana purtată în procesiune, i‑a binecuvântat pe cei prezenți și a rostit un cuvânt de învățătură în care a reliefat înțelesurile duhovnicești ale Sâmbetei lui Lazăr și ale Pelerinajului de Florii.

Pelerinajul a început la Mănăstirea Radu Vodă din București. Pe tot parcursul procesiunii, mai mulți clerici au purtat icoana Intrării Domnului în Ierusalim.

După ce au mers pe Bulevardul Mărășești, Bulevardul Dimitrie Cantemir, pe latura de est și pe cea de nord a Pieței Unirii, a avut loc primul popas, la Biserica Domnească Curtea Veche‑Paraclis Patriarhal, unul dintre cele mai cunoscute și mai apreciate lăcașuri de rugăciune din zona centrală a Capitalei, cu o istorie bogată legată de numele unor mari domnitori ai Țării Românești care s‑au rugat aici.

Pe durata întregului pelerinaj, bulevardele generoase înscrise în itinerar și zona Pieței Unirii au devenit neîncăpătoare, alăturându‑se continuu pelerini, numărul lor atingând câteva mii la urcarea Colinei Bucuriei.

De la Mănăstirea Radu Vodă și până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei, pe toată desfășurarea pelerinajului, membrii corului Seminarului Teologic „Nifon Mitropolitul” din București, dirijați de arhidiaconul prof. Nifon Constantin, au intonat troparul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim și cântări specifice Postului Mare și Săptămânii Sfintelor Pătimiri.

Ajunși pe Colina Bucuriei după minute îndelungate de urcare, în sunetul clopotelor și al cântărilor tradiționale de Florii intonate de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, pelerinii, clerici și credincioși, au fost întâmpinați de Patriarhul Daniel, notează sursa citată.

„Sâmbăta lui Lazăr a devenit icoana tuturor sâmbetelor ca zile de pomenire a morților. Aceasta pentru că Sfinții Părinți ai Bisericii, mai ales Sfântul Chiril al Alexandriei, în comentariul său la Evanghelia după Ioan, spune că, atunci când Iisus plângea sau a lăcrimat lângă mormântul lui Lazăr, prietenul său, El nu a plâns doar starea jalnică a firii umane degradată de moarte și de stricăciune, ci a plâns și a deplâns starea întregii omeniri care s‑a înjugat cu moartea și a cunoscut stricăciunea. (…) De asemenea, Sfântul Chiril spune că, atunci când Iisus a strigat cu glas mare «Lazăre, vino afară», învierea lui Lazăr era de fapt prototip al icoanei învierii de obște, pentru că, în general, Iisus nu a strigat atunci când a vorbit, dar strigătul său în apropierea mormântului lui Lazăr, spune Sfântul Chiril, era profetic, pentru că anunța învierea de obște.

Așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, învierea de obște se va face la glasul trâmbiței arhanghelului, care va chema neamurile, adică toate popoarele din toate timpurile, la înviere și Judecata de Apoi. Iisus a strigat cu glas mare ca o trâmbiță, pentru că, atunci când l‑a înviat pe prietenul Său Lazăr a avut în vedere și învierea de obște de la sfârșitul veacurilor”,  spus Patriarhul Daniel.

În București, Pelerinajul de Florii a fost interzis de regimul comunist în anul 1948 și a fost reluat în anul 2008 la inițiativa și cu binecuvântarea Patriarhului Daniel.

 

Facebook