facebook
Connect with us

Cornel Nistorescu: Alianța se crăcănează

După ce-a sfeclit-o cu doamna profesionistă și independentă, Alianța PSD-PNL și-a dat măsura cu noua soluție de ieșire din impas. Pe post de cap de listă s-au mulțumit cu două figuri cînd sinistre, cînd comice. Adică i-au mai umflat nițel în importanță pe Mihai Tudose și pe Rareș Bogdan. Cele două arătări politice vor fi bărbații care să reprezinte țara în Parlamentul European și să vorbească pentru ea. Căci de luptat, nici vorbă! Mai bine se duc la Monte Carlo!

După acest eșec comic, gen glumă cu Păcală și Tîndală, treaba a mers prost și prin provincie, și cu candidatul pentru Primăria Capitalei. S-au scotocit și s-au scărpinat pînă l-au scos pe Cătălin Cîrstoiu, un doctor lunecos, din tipologia învîrtiților gen Traian Băsescu. Afinitățile i-au și legat cu nășite și învîrtite. Ca un rom care se dă în stambă pe capra unui coviltir la un talcioc, rîzîreț și iute de mînă, Cîrstoiu învîrte Spitalul Municipal de Urgență, Facultatea de Medicină din București și un centru medical Anemona, trecut pe numele alor săi (conform investigației HotNews). Şi s-a oferit să pună laba și pe Capitala României pentru PSD și PNL (și ce s-ar mai putea și pentru dînsul).

Campania de plimbare a doctorului prin tîrguri, piețe și instituții merge prost. Din groapă în hazna și din lac în puț. Cătălin Cîrstoiu se chinuie să rîdă și nu-i iese decât un rînjet, se străduie să promită, dar se încurcă, se preface nevinovat și curat, dar i se văd penele pe bot, ca la vulpea din fabulă. În locul unui elan electoral, aparițiile sale stîrnesc vîntul îndoielii. Pe zi ce trece, pentru Alianță se conturează o dezumflare demnă de antologia comică a datului cu stîngul în dreptul în politică. După cum merg lucrurile, bezmeticii care o controlează se chinuie să găsească o soluție. Fie omul se cară, fie păpușarii săi îl pierd în culise.

Nu mai au cum să-l vopsească în Făt-Frumos și nici să facă din el un Cicero!

Campania pentru București, în loc să pompeze energie în Alianță, o dezumflă. Era de așteptat. Înțelegerile și legăturile dintre PSD și PNL sunt mai mult pe vorbe și interese și pe prietenia dintre Ciolacu și Ciucă. Care prietenie nu există. Şi mult mai puțin pe proiecte, principii și obligații. Exact cum a fost între Crin Antonescu și Victor Ponta. Au fost prieteni la cataramă pînă la bani și la candidatură. Şi atunci, alianța s-a crăcănat la prima încercare mai serioasă.

Marele proiect politic al Alianței PSD-PNL se apropie de momente grele și penibile. Vistieria e goală, împăratul e gol, iar Ciolacu și Ciucă își caută neuronii pierduți prin culise.

Facebook