Într-o declaraţie surprinzătoare pe 4 februarie, preşedintele american Donald Trump a afirmat că Statele Unite ar putea „prelua” Fâşia Gaza, posibil cu implicarea trupelor americane. Vorbind...
Pensiile speciale cresc cu mii de lei din martie, deși indexarea pensiilor a fost anulată. De ce? vă spunem, potrivit unei decizii a CCR care va...
Un purtător de cuvânt al CIA a confirmat pentru CNN că toți cei peste 20 de mii de angajați (numărul exact nu este cunoscut) ai principalei...
Franța va introduce, din toamna acestui an, un program național de educație sexuală, care se va aplica începând de la grădiniță, până la liceu. „Programul de...
Richard Grenell, emisar special al președintelui american Donald Trump, a denunțat marți utilizarea Agenției pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite (USAID) în scopuri politice, oferind ca...
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, nu este de acord cu boicotarea supermarketurilor, așa cum s-a întâmplat în Croația, pe motiv că această acțiune de protest ar însemna...
Bugetul pentru anul 2025 aduce în prim-plan o problemă esențială pentru dezvoltarea României: nivelul insuficient al investițiilor în infrastructură. Colegiul Tehnic al Diriginților de Șantier atrage...
Austeritatea nu e pentru oricine! Curtea de Conturi primește un buget mai mare cu 32% pentru cheltuielile pe care le are cu personalul. Potrivit informațiilor noastre,...