2025, anul dezinformării: cum s-au întâlnit propaganda online, mafia media și interesele care vor un stat slab

În 2025, România a trăit cu senzația că adevărul a devenit opțional, iar spațiul public – o piață în care frica, ura și manipularea se vând mai bine decât faptele. Mai multe evaluări internaționale și rapoarte despre piața media arată că nivelul de dezinformare a crescut într-un context în care presa a rămas vulnerabilă la influențe politice și economice, iar transparența finanțărilor și a proprietății media a continuat să fie o problemă. În acest tablou, temele convenabile pentru actori ostili – inclusiv narative pro-Kremlin – au găsit teren fertil, mai ales în perioadele electorale, când algoritmii și televiziunile partizane au putut amplifica mesaje toxice cu costuri mici și efecte mari.

Un punct de plecare inevitabil este episodul alegerilor și al războiului informațional dus pe rețelele sociale. România a intrat în 2025 cu trauma unui proces electoral afectat de campanii online agresive și de suspiciuni de interferență externă. TikTok a comunicat public, încă din perioada electorală anterioară, că a eliminat mii de materiale electorale din România pentru încălcarea politicilor privind dezinformarea și comportamentul neautentic, iar în 2025 presa internațională a descris măsurile excepționale adoptate de autorități pentru a limita manipularea pe platforme în campania prezidențială. În paralel, RSF a menționat explicit interferența rusă prin social media ca element care a afectat campania și a pus presiune pe ecosistemul informațional. Iar analiza Reuters Institute asupra consumului de știri din România a vorbit despre o campanie sofisticată de dezinformare și despre interferențe externe care au compromis calitatea competiției democratice.

Problema României în 2025 nu a fost doar „internetul”. A fost întâlnirea dintre propaganda online și o arhitectură media internă deja slăbită. Raportul Comisiei Europene privind statul de drept (capitolul România) a semnalat că transparența proprietății media rămâne la risc ridicat, iar guvernul a discutat despre nevoia de ajustări legislative pentru implementarea European Media Freedom Act, inclusiv pe zona transparenței. În același raport sunt consemnate și probleme legate de hărțuirea jurnaliștilor și de opacitatea unor finanțări, ceea ce contează direct în capacitatea publicului de a distinge jurnalismul de propagandă.

În 2025, un alt mecanism a ieșit în față ca vulnerabilitate majoră: banii publici și para-publici care ajung în presă prin contracte sau „pachete” de promovare, fără etichetare clară și fără transparență suficientă. Raportul IPI/MJRC despre „media capturată” în România a descris explicit dependența unei părți a pieței de astfel de fluxuri financiare și riscul ca această relație să transforme presa în megafon de campanie, nu în câine de pază al democrației. O analiză separată despre finanțarea partidelor indică faptul că formațiunile politice au direcționat o parte semnificativă din subvențiile publice către contracte cu media în 2025, ceea ce întărește percepția că o parte din „știri” sunt, de fapt, publicitate politică mascată.

Peste această fragilitate economică s-a suprapus o problemă și mai grea: credibilitatea proprietății media. În România, există exemple documentate de trusturi sau canale asociate cu persoane condamnate penal sau implicate în dosare grave, iar această realitate alimentează suspiciunea publică că agenda editorială poate fi folosită ca armă de presiune, răzbunare sau protecție. Investigații de presă au arătat, de pildă, controlul Realitatea Plus prin persoane din familia lui Maricel Păcuraru și au reamintit condamnarea acestuia în dosarul Poștei Române (cu evoluții judiciare ulterioare), în contextul în care postul a fost sancționat pentru promovarea unor narative conspiraționiste în zona politică. În alt registru, cazul Dan Voiculescu – condamnat într-un dosar de corupție, potrivit relatărilor OCCRP – a rămas un simbol al modului în care puterea mediatică și puterea politică se pot amesteca periculos. Radu Budeanu, patronul trustului Gândul a realizat un monopol în zona presei online, acesta fiind acuzat că acționează în interesul Federației Ruse prin promovarea masivă a tezei ”Turul II înapoi”, o operațiune de manual a serviciilor secrete ruse. Iosif Buble, patronul casei de sondaje CURS și al trustului Stiripesurse, abonat la banii PSD a acționat în interesul forțelor oculte din politică și justiție care au capturat statul în ultimii ani.

Într-un astfel de ecosistem, dezinformarea nu mai arată ca o minciună evidentă. Arată ca „știre”, ca „breaking”, ca „surse”, ca scandal permanent. În 2025, RSF a plasat România pe un loc mai slab în Indexul Mondial al Libertății Presei, iar fișele și analizele organizației vorbesc despre interferențe politice, finanțări opace și un discurs agresiv al politicienilor la adresa jurnaliștilor – exact ingredientele care fac propaganda mai eficientă decât jurnalismul.

Când userul vede aceeași temă împinsă simultan pe TikTok, pe Facebook, la televizor și în site-uri fără proprietate clară, efectul este colectiv: scade încrederea în instituții, scade încrederea în alegeri, crește toleranța pentru autoritarism și „soluții” de tip forță. Iar acest climat servește dublu: pe de o parte, ajută actori externi care vor o țară confuză și divizată; pe de altă parte, ajută rețele interne care prosperă într-un stat cu justiție încetinită, reguli negociabile și presă folosită ca scut. Faptul că inclusiv președintele Nicușor Dan a declarat în presa internațională că România nu are o politică reală de apărare împotriva dezinformării, invocând exemple de zvonuri false distribuite online și eforturi de a documenta interferențe ruse, arată amploarea problemei la vârful statului.

2025 n-a fost doar „un an greu”. A fost anul în care s-a văzut cum funcționează, în practică, un model de slăbire a democrației: platforme vulnerabile la manipulare, bani politici pompați în presă fără etichetare onestă, proprietăți media opace și, în unele cazuri, asociate cu personaje cu trecut penal, plus o permanentă campanie de isterie care face din societate o masă ușor de împins în orice direcție