CCR a devenit o cupolă care a capturat România

Curtea Constituțională a României nu mai este de mult un arbitru al echilibrului democratic. În ultimii ani, instituția care ar trebui să apere Constituția s-a transformat într-o cupolă de protecție pentru interesele politice și pentru privilegiile unei caste restrânse, funcționând tot mai evident ca un actor politic, nu ca unul juridic.

Deciziile CCR nu mai sunt percepute ca expresia unei interpretări constituționale oneste, ci ca instrumente de blocaj, amânare sau neutralizare a oricărei tentative reale de reformă. Fie că vorbim despre pensiile speciale, despre legi ale justiției, despre transparență sau despre responsabilitatea aleșilor, Curtea apare constant ca ultima linie de apărare a sistemului, nu a cetățeanului.

Problema nu este una de eroare punctuală, ci de model repetitiv. De fiecare dată când o inițiativă amenință structuri de putere consolidate, CCR găsește motive să intervină. Când miza atinge direct beneficiile judecătorilor constituționali sau ale rețelelor din care provin, Constituția devine elastică, interpretabilă, maleabilă. În schimb, când deciziile afectează populația largă, rigoarea juridică devine brusc inflexibilă.

Componența Curții explică multe dintre aceste derapaje. Numirile sunt eminamente politice, făcute de partide care își asigură astfel loialitatea pe termen lung. Mandatele sunt lungi, răspunderea publică este practic inexistentă, iar mecanismele de control sunt pur formale. În aceste condiții, CCR nu mai este o instituție independentă, ci un nod central într-o rețea de putere care se autoprotejează.

Cel mai grav este efectul asupra statului. Prin decizii care anulează voința parlamentară, blochează reforme sau validează situații profund inechitabile, Curtea a ajuns să substituie suveranitatea populară. România nu mai este guvernată doar prin vot și legi, ci prin interpretări opace, imposibil de sancționat democratic. Astfel, democrația devine decorativă, iar Constituția – un pretext.

În loc să fie un garant al echilibrului, CCR a devenit un filtru politic prin care trece doar ceea ce nu deranjează sistemul. De aici și ruptura tot mai adâncă dintre instituții și societate. Românii nu mai văd în Curtea Constituțională un apărător al drepturilor lor, ci o fortăreață închisă, impermeabilă la realitatea socială și la ideea de echitate.

Când o instituție-cheie ajunge să fie percepută ca parte a problemei, nu ca parte a soluției, statul intră într-o zonă periculoasă. Iar România este deja acolo. Atât timp cât CCR funcționează ca o cupolă de protecție pentru privilegiați, orice discurs despre reformă, dreptate sau stat de drept rămâne gol de conținut.