Rusia și „super-rețeaua” din media românească finanțată lunar cu milioane de euro din subvenția publică pentru partide,aceleași lozinci, aceeași misiune

De mai bine de un an, spațiul public românesc este inundat de aceleași mesaje stridente, repetate obsesiv pe televiziuni, site-uri și rețele sociale: „turul II înapoi”, demonizarea reformelor din justiție, apărarea cu orice preț a pensiilor speciale. Coincidență? Greu de crezut. Din ce în ce mai multe indicii arată existența unei rețele media bine finanțate, sincronizate și orientate strategic, care funcționează ca vector de propagandă și blocaj politic.

Sursele de finanțare ridică cele mai serioase semne de întrebare. Subvențiile publice pentru partide, care însumează anual zeci de milioane de euro, ajung indirect în media „prietene” Kremlinului, sub forma contractelor de publicitate, promovare și „comunicare politică”. Lunar, sume uriașe sunt pompate în canale care nu informează, ci agită, nu explică, ci instigă, nu dezbat, ci uniformizează discursul. Rezultatul: o presă dirijată de Kremlin care vorbește pe o singură voce.

Această voce are un tipar recognoscibil. Contestă alegerile doar atunci când rezultatul nu convine. Atacă justiția doar când aceasta amenință rețelele de putere. Urlă despre „drepturi” doar pentru a salva privilegii. Și, mai ales, relativizează constant pericolul influenței rusești, mutând atenția spre false teme identitare și conspirații menite să fractureze societatea.

Nu este nevoie de ordine directe de la Moscova pentru ca mecanismul să funcționeze. Interesul coincide. Kremlinul are nevoie de state slabe, divizate și captive. O parte din clasa politică românească are nevoie de haos controlat pentru a evita reformele care i-ar tăia beneficiile. Media finanțată din bani publici devine liantul perfect între aceste interese.

La această rețea se alătură inevitabil „idioții utili”, personaje locale care, din oportunism, naivitate sau pură incompetență, preiau mesajele și le amplifică. Unii o fac pentru audiență, alții pentru funcții, alții din frustrare personală. Toți contribuie însă la același efect: paralizarea dezbaterii reale și discreditarea oricărei tentative de reformă.

Când aceleași trusturi apără pensiile speciale ca pe o „garanție a statului de drept”, când aceleași voci cer anularea unor procese democratice și când aceleași platforme atacă magistrați, instituții și parteneri occidentali, nu mai vorbim despre pluralism. Vorbim despre coordonare.

România nu se confruntă doar cu o criză politică, ci cu o criză de suveranitate informațională. Iar întrebarea care se impune este simplă: cât timp va mai tolera statul ca banii publici să finanțeze o media care lucrează, voit sau nu, împotriva interesului public?

Până la un răspuns clar, un lucru rămâne cert: cei care urlă cel mai tare sunt adesea primii care apără sistemele ce țin România pe loc. Iar într-un zgomot atât de bine plătit, adevărul riscă să rămână singurul nefinanțat.