România campioană la reciclare. Asta ne arată că am ajuns săracii Europei

România este prezentată tot mai des drept un exemplu de „succes” în reciclare. Tone de sticle returnate, cozi la aparatele de colectare, cifre spectaculoase raportate cu mândrie. La prima vedere, pare o reușită. În realitate, această „performanță” spune o poveste mult mai dură: România a ajuns țara în care oamenii reciclează masiv nu din conștiință ecologică, ci din nevoie.

Pentru milioane de români, cei 50 de bani pe ambalaj nu reprezintă un gest simbolic, ci o necesitate. Pensionari, părinți cu venituri mici, tineri fără locuri de muncă stabile strâng ambalaje pentru a-și completa bugetul zilnic. Nu e vorba de educație verde, ci de supraviețuire. Când un stat se laudă că populația sa stă la coadă pentru câțiva bani, nu vorbim despre progres, ci despre sărăcie mascată în statistică.

În timp ce alte țări investesc în industrie, inovație și creșterea nivelului de trai, România își construiește imaginea de „campion” pe spatele celor care abia reușesc să trăiască de la o lună la alta. Sistemul de reciclare funcționează impecabil tocmai pentru că veniturile sunt mici, prețurile sunt mari, iar alternativa lipsește. Acolo unde salariile permit un trai decent, reciclarea este un gest civic. La noi, devine o formă de muncă informală.

Autoritățile preferă să prezinte aceste cifre drept dovadă de modernizare, evitând întrebarea esențială: de ce sunt românii atât de motivați să recicleze pentru sume infime? De ce o sticlă returnată contează mai mult decât o oră de muncă plătită corect? Răspunsul este incomod și nu dă bine în comunicate oficiale.

România nu este campioană la reciclare pentru că a devenit un model european, ci pentru că a eșuat să asigure un nivel de trai decent propriilor cetățeni. Iar când sărăcia este ambalată drept succes, problema nu mai este ecologia, ci direcția în care este împinsă întreaga societate