Nicușor Dan, un președinte rupt de realitățile României! De ce acționează suspect în cazul mafiei din justiției!?

Departe de imaginea tehnocrată și „independentă” cu care a fost vândut electoratului, Nicușor Dan pare tot mai mult un președinte izolat de realitățile României reale, incapabil – sau neinteresat – să confrunte una dintre cele mai grave probleme ale statului: capturarea justiției de rețele de interese politice și de grupuri de influență care funcționează după reguli proprii.

În timp ce încrederea publică în justiție se prăbușește, dosarele se sting pe prescripție, iar deciziile controversate se succed fără explicații, Președinția rămâne suspect de tăcută. Un tăcut strategic, care ridică mai multe semne de întrebare decât ar putea ridica o poziție greșită, dar asumată.

Președintele care vede doar hârtii, nu oameni

Nicușor Dan continuă să se comporte ca un matematician izolat în formule, într-o țară care arde social și instituțional. România nu are nevoie doar de calcule și proceduri, ci de poziții ferme atunci când statul de drept este golit de conținut.

În cazul mafiei din justiție, realitatea este imposibil de ignorat:– magistrați promovați în ciuda deciziilor controversate,– dosare sensibile blocate ani la rând,– prescripția transformată în strategie de apărare,– instituții care se acoperă reciproc într-un cerc închis al impunității.

Cu toate acestea, de la Cotroceni nu vine niciun semnal clar. Nicio delimitare. Nicio cerere publică de responsabilitate.

Tăcere care protejează

Constituțional, președintele are un rol esențial în arhitectura justiției: numiri, avize, influență publică și politică majoră. A invoca neutralitatea într-un context de derapaje sistemice nu mai este prudență, ci abdicare de la rol.

Când Nicușor Dan refuză să vorbească despre problemele grave din justiție, efectul este unul singur: oferă protecție prin inacțiune. Iar într-un sistem în care timpul este aliatul infractorilor, fiecare zi de tăcere înseamnă un nou pas spre prescripție.

Cui folosește această pasivitate?

Cu siguranță nu cetățenilor obișnuiți, care văd cum dreptatea devine selectivă. Nu victimelor infracțiunilor. Nu mediului economic onest. Beneficiarii sunt aceiași de fiecare dată: politicieni cu dosare, afaceriști conectați și magistrați de sistem care știu că nimeni nu îi va deranja.

Imaginea unui președinte „curat” se transformă astfel într-una mult mai periculoasă: un președinte previzibil, controlabil și convenabil pentru rețelele de putere.

România nu mai are timp de președinți absenți

Într-un moment în care statul de drept este atacat din interior, România nu are nevoie de un președinte spectator. Are nevoie de unul care să înțeleagă că neutralitatea într-un conflict dintre cetățeni și mafii nu este echilibru, ci alegere.

Iar dacă Nicușor Dan continuă să ignore mafia din justiție, întrebarea legitimă nu mai este dacă este rupt de realitățile României, ci de ce această ruptură pare atât de convenabilă pentru cei care vor să scape de răspundere penală.