Connect with us

Ciucu, prea slinos pentru Capitală! Ana Ciceală e mai bună decât el

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și candidatul PNL la Primăria Capitalei, devine pe zi ce trece un personaj tot mai slinos în urma dezvăkuirilor despre relațiile sale cu personaje dubioase, să nu le spunem chiar clanuri interlope.

Într-un interviu acordat ziarului Libertatea, întrebat direct pe cine ar vota dacă el nu ar candida, Ciucu a răspuns fără ezitare: „Probabil că pe Ana Ciceală.”

Pentru un politician care își construiește campania pe aroganță, pe ipocrizie și pe povești despre „eficiență administrativă”, declarația este devastatoare. Practic, Ciucu confirmă ceea ce bucureștenii observă de mult timp: există candidați mai competenți, mai serioși și infinit mai curați decât el. Iar Ana Ciceală, cunoscută pentru integritate, pentru consecvența ei în ședințele Consiliului General și pentru lupta împotriva risipei din primăriile Capitalei, devine în mod oficial chiar recomandarea.

Ciprian Ciucu se prezintă bucureștenilor drept marele „manager public”, dar bilanțul său arată exact opusul: sectorul 6 a devenit terenul de joacă al dezvoltatorilor imobiliari, autorizațiile de construcție au explodat, spațiile verzi sunt sufocate de betoane, iar administrația pare controlată de o camarilă de interese, nu de bun-simț civic.

Presa, ONG-urile și cetățenii de rând îl acuză pe Ciucu că a devenit primarul slinos al mafiei imobiliare, omul care a permis extinderea haotică a sectorului în favoarea clanurilor de dezvoltatori, în timp ce locuitorii rămân blocați în trafic, sufocați de poluare și lipsiți de infrastructură reală.

În acest context, faptul că el o consideră pe Ana Ciceală o opțiune mai bună spune totul despre propriile limite. Ciceală a fost ani la rând coșmarul administrațiilor incompetente, pentru că venea cu documente, cifre, argumente clare și întrebări incomode. În timp ce alții ridicau mâna fără să citească proiectele, ea vota informat și argumenta fiecare poziție.

Această seriozitate o face una dintre cele mai credibile și curate candidaturi pentru Primăria Capitalei. PNL și-a compromis deja reputația cu cele 14 milioane de lei confiscate de AEP din subvenția folosită ilegal în campania Ciucă 2024. Acum, Ciucu adaugă și bomboana de pe colivă: recunoaște că există o candidată mai capabilă decât el.

Facebook