Connect with us

SONDAJ. Băluță pe primul loc. Ciceală îl trage pe Drulă pe 4

Cel mai nou sondaj în legătură cu alegerile pentru fotoliu de edil al Capitalei sugerează că primarii de sectoare Daniel Băluță și Ciprian Ciucu duc o luptă în doi. Anca Alexandrescu le suflă însă în ceafă.

Sondajul INSCOP prezintă două măsurători diferite. În cazul alegătorilor potențiali (au declarat o opțiune de vot, dar nu sunt convinși să meargă la urne), candidatul PSD Daniel Băluță conduce cursa cu 26,6%. În urma sa, în marja de eroare, se află Ciprian Ciucu (PNL), cu 24,2%. Candidata independentă susținută de AUR, Anca Alexandrescu, este confortabil pe locul 3, cu 19,1%.

Cătălin Drulă este departe de plutonul favoriților. Candidatul USR este cotat cu 11,6%. În urma lui este Ana Ciceală. Candidata SENS care a fost surpriza sondajului AtlasIntel este cotată cu un scor similar și în acest nou sondaj. Ea ar aduna 6,5% din voturi. Rezultate importante mai au și influencerul Makaveli (3,5%) și fostul ministru Orlando Teodorovici (3,5%).

În cazul electoratului mobilizat, care a declarat că va merge sigur la urne, câștigătorul se schimbă. Candidatul PNL Ciprian Ciucu este cotat cu 27,1% dintre voturi. Podiumul este completat de Daniel Băluță (24%) și Anca Alexandrescu (21,3%).

Dintre primii cinci clasați, patru au scoruri mai mari în măsurătoarea celor deciși să participe, excepția fiind candidatul PSD Daniel Băluță. Cătălin Drulă ajunge la 12,1%. Scorul îl plasează însă departe de pluton, locul trei fiind la nouă procente distanță. Ana Ciceală, candidata SENS, este cotată cu 7,1%. Makaveli și Orlando Teodorovici pierd amandoi mai mult de un procent.

Dintre respondenți, 83,6% și-au exprimat o opțiune de vot. Totuși, doar 62,9% spun cu certitudine că vor merge la vot.

Sondajul AtlasIntel publicat săptămâna aceasta arăta o cursă strânsă pentru Primăria Capitalei: Ciucu 19,2%, Băluță 18,6%, Drulă 18,1%, Alexandrescu 17,9%, Ciceală 7,1%.

Sondaj INSCOP pentru alegerile din BucureștiMetodologie

BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.

Datele au fost culese în perioada 17 – 19 noiembrie 2025 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1107 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a Municipiului București, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

Facebook