Biletele de tren se vor scumpi cu aproape 10%, de la jumătatea lunii decembrie
Biletele de tren se vor scumpi cu 9,88% odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, respectiv 14 decembrie.
„Odată cu planul nou de mers (al trenurilor – n. r.) se indexează cu rata inflaţiei. Asta este legea, alte bilete mai scumpe nu vor fi, decât indexate cu rata inflaţiei la jumătatea lunii decembrie”, a declarat, miercuri, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa.
Potrivit reprezentanţilor Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), procentul cu care se va indexa preţul biletelor este de 9,88%, conform Buletinului INS nr. 260/13.10.2025, unde este stabilit indicele preţurilor de consum (IPC).
„Cu acest procent se vor actualiza şi tarifele de călătorie”, au spus aceştia.