”Afacerile” primarului Ciucu: 3 milioane de euro pentru mai puțin de un kilometru de drum
Proiectul Primăriei Sectorului 6 pentru realizarea conexiunii dintre Drumul Belșugului și Drumul Osiei ridică semne serioase de întrebare, în special în ceea ce privește costurile uriașe raportate la lungimea viitoarei străzi. Conform documentelor publicate chiar de administrația condusă de Ciprian Ciucu, investiția totală se ridică la peste 3 milioane de euro, deși noua arteră va avea mai puțin de un kilometru.
Cea mai mare parte a costurilor nu ține nici de asfalt, nici de utilități, ci de exproprieri. Sectorul 6 intenționează să ceară Primăriei Capitalei exproprierea unei suprafețe de 10.760 de metri pătrați de teren privat – echivalentul a aproape două terenuri de fotbal. Valoarea acestora a fost estimată la 8,6 milioane de lei, adică aproape jumătate din costul total al investiției.
Așadar, pentru mai puțin de un kilometru de drum, administrația locală vrea să cheltuie milioane, într-un sector în care străzile existente sunt pline de gropi, pasajele promise întârzie ani întregi, iar proiectele de fluidizare a traficului sunt mereu împinse la „calendele grecești”.
Avem o nouă dovadă de management defectuos, în care licitațiile și investițiile par să fie orientate mai degrabă spre consum masiv de fonduri decât spre eficiență. În timp ce cetățenii stau zilnic blocați în trafic pe Șoseaua Virtuții, Uverturii sau Valea Cascadelor, administrația Ciucu vine cu un proiect scurt, scump și discutabil, justificat prin exproprieri costisitoare.
Sectorul 6 pare din nou prins în logica investițiilor cu vizibilitate mică, dar costuri mari – o formulă care ridică, pe bună dreptate, întrebări cu privire la prioritățile reale ale administrației locale.