Prea puțini bani ajung la fermieri, prea mulți la corporații

Lanțul agroalimentar românesc a devenit un mecanism dezechilibrat în care profitul nu se oprește acolo unde se muncește, ci acolo unde se intermediază. Fermierii români, cei care produc efectiv hrana, primesc o parte infimă din valoarea finală a produselor, în timp ce marile corporații din distribuție și procesare acumulează marje uriașe.

Un exemplu concret este cel al laptelui. În magazine, un litru de lapte se vinde cu 8–10 lei. Din această sumă, fermierul care l-a produs primește abia 2 lei. Restul banilor se pierd pe lanț, între intermediari, procesatori, transportatori și retaileri, fiecare adăugând câte un procent care apasă tot mai mult pe spatele producătorului. Practic, fermierul muncește pentru ca alții să facă profit.

Această inechitate economică nu doar că descurajează producția internă, dar o și face neviabilă pe termen lung. Mulți crescători de animale renunță, pentru că prețul de vânzare nu acoperă nici costurile minime de întreținere, furaj, energie sau transport. În timp ce fermierul abia supraviețuiește, marile lanțuri de supermarketuri și corporațiile procesatoare raportează profituri record.

Soluția nu poate veni decât dintr-o reformă profundă a distribuției și a lanțului valoric. Statul trebuie să intervină prin reguli clare privind marjele maxime de adaos comercial, stimulente pentru cooperative agricole și politici fiscale care să favorizeze producătorii interni, nu intermediarii.

România are capacitatea de a-și hrăni populația, dar pentru asta trebuie ca valoarea să revină celor care produc, nu celor care doar etichetează și ambalează. Fără o corectare a raportului dintre fermier și corporație, vom continua să importăm lapte, carne și cereale – în timp ce fermele românești se închid una câte una.