Tinerii între 18 și 35 de ani pot urma stagiu „militar voluntar în termen”

Ministrul Apărării anunță că așa cum arată cel mai recent sondaj al INSCOP că 74% dintre români susțin stagiul militar voluntar, Legea privind pregătirea populației pentru apărare a trecut luni de Comisia pentru Apărare a Camerei Deputaților.
Ionuț Moșteanu mai menționează, pe Facebook, că este vorba despre legea care introduce, pentru prima dată, conceptul de „militar voluntar în termen” – un program prin care tinerii între 18 și 35 de ani, fete și băieți, pot alege să urmeze o pregătire militară de bază.
„Programul durează până la 4 luni. Cei care aleg să participe primesc cazare, hrană, echipament, instruire, asistență medicală, solda lunară unui militar activ, iar la final, în plus, o indemnizație echivalentă a 3 salarii medii brute. E o ocazie pentru tinerii care vor să se formeze, să înțeleagă disciplina militară și să contribuie la siguranța țării. Și o șansă reală pentru România pentru a-și întineri rezerva, pentru a construi o armată modernă și bine pregătită”, anunță Moșteanu pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Apărării menționează și faptul că „o armată bine pregătită înseamnă o Românie puternică”.
„Știu că asta deranjează pe mulți, se vede și în intensitatea cu care răspândesc minciunile fabricate în laboratoarele de propagandă ale Kremlinului. Dar mergem mai departe”, mai spune Moșteanu.
Programul „Tanc principal de luptă”
Comisia a aprobat și demararea procedurilor pentru programul „Tanc principal de luptă”, prin care România va continua înzestrarea forțelor terestre cu echipamente moderne.
„E vorba de un program prin care vrem să achiziționăm, în timp, 216 tancuri de ultimă generație. Blindatele vor fi produse și întreținute pe teritoriul României, o șansă pentru industria de apărare și crearea de noi locuri de muncă.Facem pași concreți pentru o armată pregătită și respectată”, mai anunță ministrul pe Facebook.
