Îl va concedia CCR pe Ilie Bolojan?! Toni Neacșu, CCR pregătește o adevărată BOMBĂ politică. Avocatul divulgă planul judecătorilor

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat din nou, pentru data de 20 octombrie, dezbaterea asupra obiecției de neconstituționalitate privind modificarea pensiilor magistraților, parte din pachetul doi de reforme promovat de Guvernul Ilie Bolojan. Singurele decizii luate miercuri de judecătorii CCR au vizat respingerea sesizării referitoare la legea guvernanței corporative și a pachetului în domeniul sănătății.
Contactat de Gândul, avocatul Toni Neacșu consideră că amânarea reformei pensiilor de serviciu nu este întâmplătoare și că CCR încearcă să se delimiteze de presiunile publice și politice care au înconjurat această decizie.
„Important, cred eu, pentru Curtea Constituțională e ca această hotărâre a lor să vină într-un moment în care nu va mai exista o presiune publică pe această decizie”, a declarat Toni Neacșu.
Avocatul a vorbit și despre presiunile făcute asupra Curții în ultimele săptămâni, presiuni care, spune el, vin atât din zona politică, cât și din spațiul public, amintind de amenințarea cu demisia a premierului Bolojan în caz de legea pică la CCR.
„Presiunile pe care le-au făcut politicienii au fost mult mai mari și mai directe. O presiune de felul acesta este chiar legarea mandatului premierului de o decizie a Curții Constituționale, ceea ce este o presiune evidentă asupra acelei instanțe”, a punctat Toni Neacșu.
„CCR pur și simplu amână momentul la care va declara legea ca fiind neconstituțională”
Fostul judecător spune că, dincolo de explicațiile oficiale, amânarea ar putea indica o intenția Curții Constituționale de a declara legea pensiilor magistraților neconstituțională, dar doar atunci când momentul va fi „convenabil”.
„Pe fond, cred că Curtea Constituțională pur și simplu amână momentul la care va declara ca fiind neconstituțională, cel puțin în parte, această lege privind pensiile magistraților, indiferent că acest lucru se va întâmpla pe 20 octombrie sau ulterior”, a explicat Neacșu.
El a adăugat că, în prezent, decizia Curții nu poate fi decât una de respingere a legii, întrucât actul normativ conține erori evidente, inclusiv în ceea ce privește termenele de intrare în vigoare.
„E evident neconstituțional dintr-un considerent cât se poate de simplu. Trebuiau să intre în vigoare la 1 octombrie eșalonările privind vârstele de pensionare, ceea ce înseamnă că legea trebuie să ajungă din nou în Parlament, pentru ca toate acele calendare să fie rescrise
Pur și simplu s-a creat o presiune falsă pe Curtea Constituțională, în sensul că soarta României depinde de ce va face ea cu aceste pensii ale magistraților, ceea ce este fals. Curtea a înțeles să nu răspundă la astfel de presiuni împingând decizia cât mai târziu”, a încheiat avocatul.
