Vasile Bănescu, după moartea lui Charlie Kirk: „Pentru că au semănat vânt, culeg furtună”. Răspunsul părintelui Adrian Agachi la tragedia din America

Asasinarea lui Charlie Kirk, cunoscut activist conservator american, a provocat reacții puternice pe rețelele sociale, inclusiv în România. În vârstă de 31 de ani, Kirk era căsătorit și avea doi copii mici: o fetiță de trei ani și un băiețel de doar un an.
Această tragedie a fost urmată de reacții pline de compasiune, cât și de comentarii care au ridicat semne de întrebare nu doar despre retorica folosită, ci și despre starea de spirit a unei părți a societății. Un exemplu în acest sens vine din partea lui Vasile Bănescu, teolog și fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, în prezent membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).
„Pentru că au semănat vânt, culeg furtună”, a transmis, pe Facebook, Vasile Bănescu, imediat după asasinarea lui Charlie Kirk. Ulterior, postarea a fost editată și a fost adăugat porunca din Decalog: „Să nu ucizi!”
La polul opus, actualul purtător de cuvânt al Patriarhiei, părintele Adrian Agachi, a transmis un mesaj profund uman.
„Avea 31 de ani și doi copii: o fată de 3 ani și un băiat de 1 an. Cine nu simte empatie într-un astfel de caz nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Dincolo de opiniile pe care le avem să rămânem oameni”, a transmis, pe Facebook, părintele Adrian Agachi.
Analistul conservator Charlie Kirk, director executiv al organizației Turning Point USA (TPUSA), a fost împuşcat mortal, joi, la un eveniment la Universitatea Utah Valley, după cum a relatat RostOnline.
Pe același subiect:
Conservatorul american Charlie Kirk a fost împușcat mortal la un eveniment public din Utah
Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Moartea lui Charlie Kirk nu este doar o tragedie americană. Este un semnal de alarmă pentru întreaga lume creștină
