Connect with us

Sondaj INSCOP/Europe Elects: AUR se menține la 41% intenție de vot, în timp ce coaliția sistemului se prăbușește

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) continuă să fie forța politică preferată de români, conform celui mai recent sondaj realizat de INSCOP și Europe Elects. Cu o intenție de vot de 41%, AUR se menține detașat pe primul loc, la mare distanță de partidele vechii clase politice, care se zbat în prăbușire și pierdere de credibilitate.

Sondajul, realizat în perioada 1–9 septembrie 2025, arată clar ruptura dintre români și coaliția PSD-PNL-USR, partide care au condus România spre dezastru economic și social. PSD, cu toate promisiunile deșarte și populismul de vitrină, abia reușește să atingă 18%, în creștere ușoară, dar irelevantă în fața dominanței AUR. PNL continuă să alunece în prăpastie, coborând la 15%, semn că românii nu mai iartă austeritatea, scumpirile și complicitatea cu PSD. USR, blocat într-un discurs rupt de realitățile din teren, rămâne la un modest 13%, iar UDMR abia mai adună 4%.

În schimb, AUR crește constant pentru că vorbește pe limba oamenilor și apără interesele naționale, într-un context în care guvernarea actuală a sacrificat bunăstarea românilor pentru a servi dictatelor externe și pentru a-și proteja rețelele clientelare. Creșterea taxelor, explozia prețurilor la alimente și energie, dublarea datoriei publice și prăbușirea mediului de afaceri au îngropat definitiv încrederea în partidele sistemului.

AUR reușește să transmită un mesaj de speranță și renaștere, în contrast cu cinismul și indiferența guvernanților. Românii nu mai acceptă să fie umiliți și împovărați, iar cifrele sondajului arată clar direcția: schimbarea vine prin AUR.

Cu 41% intenție de vot, AUR nu doar că este primul partid al României, ci devine expresia voinței populare pentru o politică onestă, curajoasă și dedicată cetățenilor, nu intereselor de grup.

Facebook