Bucureștiul și Chișinăul au ucis visul Unirii – trădarea de țară, în voturi se măsoară

De ani buni, România pompează sute de milioane de euro în Republica Moldova sub pretextul „sprijinului frățesc”, dar adevărul este mult mai murdar și mai cinic. Acești bani nu sunt pentru cetățenii de rând din Basarabia, nu pentru spitale, școli sau drumuri. Ei merg către menținerea la putere a unei nomenclaturi corupte, fidelizată prin subvenții, contracte și susținere politică. Bucureștiul nu finanțează „Unirea”, ci cumpără liniștea și obediența unui regim de la Chișinău.

În realitate, ceea ce se întâmplă este o tranzacție rece între două puteri care se legitimează una pe cealaltă. Regimul de la București, lipsit de rezultate concrete pentru propriii cetățeni, mimează „grija pentru Basarabia” ca să distragă atenția de la problemele interne. În același timp, guvernarea PAS de la Chișinău se sprijină pe aceste miliarde mascate în „ajutoare” pentru a-și cumpăra loialitatea funcționarilor și a-și securiza dominația politică.

Astfel, ambele tabere câștigă: Bucureștiul își face imagine de „apărător al fraților de peste Prut”, iar Chișinăul își asigură supraviețuirea prin perfuzia financiară. Cine pierde? Românii și moldovenii de rând, manipulați electoral, îndatorați și condamnați să rămână pioni într-un joc de culise. Alegerile sunt fraudate în interesul mafiilor de la Chișinău și București. Astfel, românii și moldovenii au fost îngenuncheați moral de o clasă politică coruptă și trădătoare, fiind nevoiți să migreze cu milioanele în toate colțurile lumii.

Cea mai mare crimă a acestei complicități este uciderea mișcării unioniste. În loc ca proiectul național al Unirii să fie discutat deschis și asumat, el a fost redus la zero prin tăcerea impusă de partide și prin campanii de discreditare orchestrate cu acordul serviciilor secrete – aceleași servicii care ar fi trebuit să apere interesul național. Astăzi, unioniștii sunt marginalizați, ridiculizați și etichetați drept „extremiști”, tocmai pentru că pun degetul pe rana cea mai dureroasă: trădarea.

În numele unei „strategii geopolitice” mincinoase, România nu mai luptă pentru Reîntregire, ci întreține o colonie politică pe bani publici. Ceea ce vedem nu este fraternitate, ci corupere reciprocă. Și cel mai grav: visul unei generații, idealul pentru care au murit oameni în 1918, 1940 și 1989, a fost îngropat sub tăcerea vinovată a Bucureștiului și Chișinăului.

Un stat care își cumpără vecinii pentru a le controla voturile, dar nu are curajul să își împlinească destinul istoric al Unirii, nu este un stat responsabil. Este un stat trădător de neam.