Connect with us

Parlamentul European cere în justiție ANULAREA programului SAFE, de 150 miliarde de euro pentru cheltuieli militare, impus de CE fără consultarea sa

Parlamentul European dă în judecată Consiliul UE și cere anularea programului SAFE de împrumuturi de peste 150 de miliarde de euro pentru cheltuieli militare, adoptat de Comisia Europeană printr-o procedură de urgență care a ocolit legislativul european, anunță Euractiv.com.

„Parlamentul a depus astăzi (20 august) o cerere la Curtea de Justiție pentru anularea regulamentului SAFE”, a declarat serviciul său de presă pentru Euractiv.

Parlamentul subliniază că instrumentul are sprijinul său deplin, dar problema este temeiul juridic ales, care subminează legitimitatea democratică.

Reamintim că în luna martie, Comisia Europeană a prezentat Cartea albă pentru apărarea europeană și planul pentru înarmare, după cum a relatat atunci RostOnline.

Comisia Europeană a anunțat, recent, că 18 state membre, inclusiv România, solicită împrumuturi de cel puțin 127 de miliarde de euro în cadrul instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE).

La sfârșitul lunii iulie,  Guvernul a anunțat că România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte, în vederea contractării unor împrumuturi pentru noi cheltuieli militare.

Pe același subiect:

Ursula von der Leyen: Dacă Europa vrea să evite războiul, trebuie să se pregătească pentru război

Ursula von der Leyen vrea ca statele membre să facă achiziții militare COMUNE, similare cu cele pentru cumpărarea de vaccinuri

Ursula von der Leyen, plan în 5 puncte pentru înarmarea Europei. Vor fi mobilizate fonduri de 800 de miliarde euro, inclusiv din capitalul privat

Comisia Europeană a prezentat Cartea albă pentru apărarea europeană și planul pentru înarmare

Guvernul Bolojan se împrumută de la UE pentru cheltuieli militare, în plin dezastru economic. Suma solicitată de România prin programul SAFE nu a fost dezvăluită

 

 

Facebook