Connect with us

Datoria țării e imensă: 30.000 euro de fiecare muncitor român

România este astăzi îngropată în datorii. Peste 200 de miliarde de euro reprezintă datoria publică acumulată de stat, în mare parte de guvernele PSD și PNL, care au condus țara cu o inconștiență greu de descris. Iar nota de plată nu o achită politicienii, ci cetățenii care muncesc cinstit.

Raportat la numărul românilor activi în economie – aproximativ 6,5 milioane de persoane – fiecare muncitor din România are de rambursat, indirect, în jur de 30.000 de euro. O sumă colosală, mai mare decât salariul pe doi ani al unui angajat mediu. Și nu e o datorie asumată de cetățeni. Este rezultatul jafului, al pomenilor electorale, al pensiilor speciale, al aparatului bugetar supradimensionat și al hoției generalizate.

În loc să construiască autostrăzi, spitale sau școli moderne, guvernele au preferat să împrumute bani pentru a plăti sinecuri, contracte aranjate și privilegii pentru o elită politică incompetentă și coruptă. Au împovărat generațiile viitoare fără să ofere nimic în schimb. Iar acum, românii plătesc prin taxe mai mari, inflație, lipsă de investiții și un sistem public care stă să crape.

Aceasta nu mai este o simplă problemă economică. Este o formă de sclavie modernă. Cetățeanul român muncește pentru a susține un stat care îl fură, îl umilește și îl condamnă la sărăcie. Iar dacă nu schimbăm acest sistem corupt, povara de 30.000 de euro per muncitor nu va face decât să crească.

Facebook