Președintele Nicușor Dan a anunțat că va retrimite „Legea Vexler” în Parlament

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada României de la Berlin, că va retrimite „Legea Vexler” în Parlament, după ce Curtea Constituţională va publica motivarea, informează Agerpres.
Reamintim că Nicușor Dan a contestat „Legea Vexler”, însă CCR a respins sesizarea președintelui României.
„Legat de legea iniţiată de domnul Vexler, în primul rând completează o lege care există, e în vigoare. În doilea rând, eu am atacat-o la Curtea Constituţională, cerând Curţii Constituţionale să constate că aproximativ jumătate din articolele din această completare sunt neconstituţionale, opinie pe care o am în continuare, chiar dacă CCR a spus altceva.
În continuare cred că a lăsa ambiguitate în mai multe articole din această lege este nociv pentru societate şi face ca tensiunea între cele două grupuri, pe care am văzut-o în societate de un an de zile, să se amplifice şi să nu se reducă şi, după ce Curtea Constituţională va redacta motivarea prin care a respins obiecţia mea de neconstituţionalitate, în termen de zece zile o voi trimite Parlamentului pe acele articole pe care le-am contestat”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.
