Declarația adoptată la Haga de liderii NATO: 5% din PIB pentru apărare și reafirmarea angajamentului față de Articolul 5 al Tratatului de la Washington

Liderii statelor membre NATO care s-au reunit la summitul de la Haga au semnat o declarație comună, prin intermediul căreia au reafirmat angajamentul față de Articolul 5 al Tratatului de la Washington și au convenit să investească anual 5% din PIB pentru apărare și securitate.
Redăm integral declarația semnată la summitul NATO de la Haga:
Noi, șefii de stat și de guvern din Alianța Nord-Atlantică, ne-am reunit la Haga pentru a reafirma angajamentul nostru față de NATO, cea mai puternică Alianță din istorie, și față de legătura transatlantică. Reafirmăm angajamentul nostru de neclintit față de apărarea colectivă așa cum prevede Articolul 5 al Tratatului de la Washington – că un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor. Rămânem uniți și neclintiți în hotărârea noastră de a ne proteja cei un miliard de cetățeni, de a apăra Alianța și de a garanta libertatea și democrația.Uniți în fața amenințărilor și provocărilor de securitate profunde, în special amenințarea pe termen lung pe care Rusia o reprezintă la adresa securității euroatlantice și amenințarea persistentă a terorismului, Aliații se angajează să investească 5% din PIB anual pentru a acoperi cerințele esențiale de apărare, precum și pentru cheltuieli relaționate apărării și securității, până în 2035, pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor noastre individuale și colective, conform Articolului 3 al Tratatului de la Washington. Investițiile noastre ne vor asigura forțele, capabilitățile, resursele, infrastructura, nivelul de operativitate pentru desfășurarea acțiunilor militare de luptă și reziliența necesare pentru a descuraja și apăra în concordanță cu cele trei sarcini fundamentale ale noastre de descurajare și apărare, prevenirea și managementul crizelor și securitate prin cooperare.Aliații au convenit ca acest angajament de 5% să cuprindă două categorii esențiale de investiții în apărare. Aliații vro aloca cel puțin 3,5% din PIB-ul anual, având la bază definiția agreată a NATO pentru cheltuielile pentru apărare până în 2035, pentru a asigura resursele necesare acoperirii cerințelor de apărare esențiale și pentru a realiza Țintele de Capabilități NATO. Aliații au convenit să prezinte planuri anuale care să indice o direcție de acțiune credibilă și graduală pentru atingerea acestui obiectiv. Și Aliații vor lua în calcul până la 1,5% din PIB anual pentru, inter alia, a ne proteja infrastructura critică, a ne apăra rețelele, a ne asigura pregătirea și capacitatea de răspuns în situații de criză, precum și reziliența, pentru a stimula inovarea și pentru ne consolida baza industriei de apărare. Traiectoria și balanța cheltuielilor, în baza acestui plan, vor fi revizuite în 2029, având în vedere mediul strategic și Țintele de Capabilități actualizate. Aliații își reafirmă angajamentele suverane de durată de a furniza sprijin Ucrainei, a cărei securitate contribuie la securitatea noastră, și, în acest scop, vor include contribuțiile directe pentru apărarea Ucrainei și pentru industria de apărare ucraineană în calculul cheltuielilor pentru apărare ale Aliaților.Reafirmăm angajamentul nostru comun de a dezvolta rapid industria de apărare transatlantică și de a exploata tehnologiile emergente și spiritul inovator pentru a promova securitatea noastră colectivă. Vom lucra pentru a elimina obstacolele comerciale dintre Aliați în domeniul apărării și vom valorifica parteneriatele noastre pentru a promova cooperarea în domeniul industriei de apărare.Exprimăm aprecierea noastră pentru ospitalitatea generoasă cu care am fost tratați de către Regatul Țărilor de Jos. Suntem nerăbdători să ne întâlnim din nou la viitorul nostru summit în Turcia în 2026, urmat de o reuniune la nivel înalt în Albania.
Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost
