USR, capturat de incertitudine: Dominic Fritz preia conducerea partidului fără cetățenie română, fără direcție, fără legitimitate

Dominic Fritz a câștigat șefia USR într-un vot intern slab participat și lipsit de competiție reală. Cetățean german, fără cetățenie română, cu o viziune doctrinară neclară și cu o agendă ambiguă, Fritz devine președintele unui partid aflat într-o derivă accelerată. În loc de reformă, USR primește haos, iar în loc de stabilitate , o conducere ruptă de realitatea electoratului.

USR, partidul care promitea schimbarea scenei politice românești, pare că se prăbușește lamentabil în propria confuzie. Alegerea lui Dominic Fritz ca președinte nu aduce nici stabilitate, nici speranță, ci amplifică o criză de identitate, direcție și încredere. Cu o prezență la vot de doar 57% și o competiție internă lipsită de consistență, victoria sa nu validează un lider, ci confirmă golul de opțiuni. Un vot de resemnare, nu de entuziasm.

Cetățean german fără cetățenie română, Dominic Fritz devine șeful unui partid care aspiră să conducă România. Nu are drept de vot la alegerile parlamentare, dar vrea să influențeze decisiv cine guvernează această țară. Este o absurditate politică devenită realitate. O anomalie pe care USR o normalizează fără rușine, în lipsa unui standard de minimă coerență națională.

Liderul promite o „resetare strategică”, dar fără conținut, fără direcție, fără un plan. Renunță la identitatea de „centru-dreapta modern” și propune o mutare incertă spre „centru”. Un concept steril, lipsit de relevanță într-un context politic polarizat. USR pare tot mai rătăcit, tot mai rupt de propriile rădăcini, de propriul electorat și de realitatea de pe teren.

Fritz nu clarifică nimic în privința viitoarelor alianțe. Evită răspunsuri ferme și lasă loc tuturor scenariilor posibile, inclusiv alianței cu PSD, exact partidul pe care USR îl ataca ani la rând ca simbol al corupției și al stagnării. Susține pentru funcția de premier un om din afara partidului, Ilie Bolojan, ceea ce dezvăluie lipsa totală de leadership intern. USR nu mai produce lideri proprii, ci caută salvatori în afara propriei structuri. Eșecul e deja sistemic.

Discursurile despre „deschidere” și „colaborare” sunt goale, lipsite de conținut, menite să mascheze un adevăr simplu: partidul nu știe ce vrea, nu știe pe cine reprezintă și nu mai are nici curajul să recunoască asta. Fritz nu unește, ci adâncește ruptura dintre conducere și bază. În doar nouă ani, USR a schimbat șase președinți. Nu e semn de democrație internă, ci de instabilitate cronică și lipsă de direcție.

Prezența slabă la vot, puțin peste jumătate dintre membri, este un semnal grav. Membrii USR sunt dezamăgiți, obosiți și tot mai deconectați. Nu au mai crezut că votul lor poate schimba ceva. Rezultatul nu este o alegere, ci o capitulare.

Partidul fondat pe idealuri de reformă, transparență și implicare civică este acum o entitate amorfă, trasă în jos de propriile incoerențe. A devenit o platformă de testare pentru ambiții personale și jocuri sterile de putere. Alegerea lui Dominic Fritz nu salvează nimic. Este doar o etapă intermediară spre irelevanță totală.

USR e condus acum de un om fără cetățenie română, fără un proiect clar, fără legitimitate deplină și fără capacitate de mobilizare. Este un partid captiv într-un experiment politic ratat. Promisiunile de resetare ascund, de fapt, un gol. Nici liderul, nici partidul nu mai inspiră încredere. Alegătorii au înțeles asta. Electoratul de dreapta nu mai are de cine să se agațe.

USR nu doar că se află în criză. A intrat într-o spirală a autodistrugerii pe care pare că nici nu o mai conștientizează. Cu un lider străin de identitatea națională, cu un partid golit de substanță și cu o viziune care se dizolvă în compromis, USR merge sigur spre marginea scenei politice. Și nimeni, în afară de câțiva lideri izolați, pare că mai crede în salvarea sa.