Polonia trimite 100.000 de cetățeni la pregătire militară, în timp ce România a eliminat armata obligatorie

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a anunțat că 100.000 de polonezi vor participa la un program de pregătire militară în 2027, ca parte a eforturilor guvernului de a întări apărarea țării. Guvernul polonez pregătește un plan care va permite instruirea voluntarilor începând de anul viitor, a transmis Reuters.
„Până la sfârșitul lunii martie, Ministerul Apărării Naționale va prezenta propunerile privind organizarea acestui program de antrenament pentru 100.000 de persoane în 2027”, a declarat Tusk înaintea unei ședințe de guvern.
În timp ce Polonia își pregătește cetățenii pentru o posibilă amenințare militară, România a renunțat la serviciul militar obligatoriu în 2007, optând pentru o armată exclusiv profesionistă. Deși armata este opțională, numărul celor care aleg să se înscrie rămâne nesemnificativ.
Serviciul militar obligatoriu are ca scop pregătirea cetățenilor pentru apărarea națională, asigurând o rezervă de persoane instruite în caz de conflict armat sau criză. Acesta contribuie la consolidarea securității naționale, dezvoltarea disciplinei și a spiritului civic, precum și la creșterea capacității de reacție a statului în situații de urgență. În plus, în unele țări, serviciul militar obligatoriu este considerat un instrument de integrare socială și educare a tinerilor în spiritul responsabilității și solidarității naționale.
