Dacă Ciolacu nu are legătură cu reținerea lui Georgescu, să-și dea demisia precum Iohannis!

Marcel Ciolacu încearcă să se spele pe mâini și să ne convingă că nu are nicio legătură cu reținerea abuzivă a lui Călin Georgescu. Dacă spune adevărul, atunci să demonstreze că nu susține acest stat mafiot și să își dea demisia, la fel cum a făcut Iohannis! Dar știm cu toții că PSD și PNL conduc țara ca pe propria lor moșie, iar justiția este doar o unealtă politică împotriva celor care nu le cântă în strună.
Când hoții stau bine-mersi în funcții publice, iar cei care spun adevărul sunt reținuți, nu mai vorbim despre democrație, ci despre dictatură. În timp ce baronii roșii își împart banii țării, cei care au curajul să-i înfrunte sunt executați public. Dar românii s-au trezit și nu mai acceptă această mizerie.
Sâmbătă, la ora 14, mii de oameni vor fi în stradă, la Universitate, pentru a cere dreptate și libertate. Reținerea lui Georgescu a fost scânteia care a aprins un foc ce nu mai poate fi stins. Oamenii vor ieși masiv pentru a arăta că România nu este o țară de sclavi, ci una de oameni liberi! Ciolacu, dacă ai onoare, pleacă!
