Connect with us

Fenechiu (PNL): Cred că CCR nu va mai permite candidaturile lui Călin Georgescu şi Dianei Şoşoacă

Avocatul Daniel Fenechiu, senator PNL, a spus că, în opinia sa, CCR va respinge candidatura lui Călin Georgescu, la fel cum o va respinge și pe cea a Dianei Șoșoacă, aceasta din urmă exprimâmdu-și intenția de a candida la prezidențiale.

Augustin Zegrean, fost judecător CCR, a spus, referindu-se la Daniel Fenechiu: „Politicienii vorbesc când ar trebui să tacă. Eu sper ca judecătorii CCR să nu-i respingă candidatura, ar fi o lovitură prea dură pentru oamenii care l-au votat și care vor să-l voteze în continuare”.

Întrebat de jurnalista Laura Chiriac dacă CCR ia decizii pe baza factorilor emoționali, Augustin Zegrean a recunoscut că uneori acest lucru se întâmplă, oferind drept exemplu cazul eutanasierii câinilor, în care presiunea publică a influențat hotărârea Curții.

„Da, uneori da. Am avut o situație la CCR când am mers pe factorul emoțional. S-a întâmplat când a fost discuția cu eutanasierea câinilor. Am primit tone de scrisori din toată lumea. Era multă lume în stradă. Și, la acel moment, am dat o decizie care a mulțumit pe toată lumea. Era prima dată când o Curte Constituțională vorbea despre dreptul la viață al animalelor”, a fost replica lui Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR), la B1 TV, în emisiunea Laurei Chiriac.

Discuția a devenit tensionată când Daniel Fenechiu a amintit referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, întrebând dacă și atunci au existat factori emoționali. Augustin Zegrean a respins comparația, susținând că rezultatul acelui referendum a fost stabilit pe baze stricte de Biroul Electoral Central.

Apoi, Daniel Fenechiu a zis: „Dacă tot vorbiți de factorul emoțional… am avut un referendum pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Foarte mulți români erau împotriva lui”.

Augustin Zegrean a continuat: „Erata n-are nicio legătură cu rezultatul referendumului. Nu noi am stabilit rezultatul referendumului. Rezultatul referendumului a fost stabilit de Biroul Electoral Central. Nu aveam cum să-l validăm pentru că lipseau 5% din voturi”.

Daniel Fenechiu a continuat: „Dumneavoastră ați început discuția despre elemente emoționale…”

Daniel Fenechiu a insistat că și în cazul lui Călin Georgescu este vorba despre date concrete, invocând faptul că acesta a raportat „cheltuieli zero” în campanie, deși rețelele sociale sunt pline de materiale video cu el. 

Augustin Zegrean a zis: „Acolo era pe cifre… acum e altceva”.

Daniel Fenechiu a replicat: „Cum să nu fie și acum tot pe cifre?! Omul a raportat cheltuieli zero când este plin TikTok-ul de video cu el”.

Augustin Zegrean a spus că problema privind cheltuielile 0 în campanie nu reprezintă un impediment pentru a i se anula candidatura.

Facebook