Ciprian Demeter: Moscova și Tiraspol, o relație complicată cu termen limită

În februarie 2025, regiunea transnistreană se pregătește să primească ceea ce a fost numit ”gaz umanitar” din partea Federației Ruse, o inițiativă, aparent generoasă, care promite să furnizeze gaz gratuit regiunii separatiste până la mijlocul lunii aprilie 2025. La prima vedere, gestul pare a fi un act de solidaritate din partea Moscovei față de o regiune care se confruntă cu dificultăți economice și energetice. Cu toate acestea, o analiză mai atentă a situației dezvăluie un tablou mult mai complex.

Acest ajutor energetic, despre care se afirmă că va fi oferit gratuit până la mijlocul lunii aprilie 2025, ridică mai multe semne de întrebare, mai ales în contextul unui lanț complicat de achiziții și plăți ce implică firme din Emiratele Arabe Unite și companii europene.

Surse neoficiale sugerează că acest aranjament este rezultatul unor negocieri intensive care au avut loc recent între reprezentanți ai administrației de la Tiraspol și oficiali ruși, discuții care par să fi culminat cu o vizită a unui funcționar transnistrean la Dubai, la începutul anului 2025. Această călătorie în Emiratele Arabe Unite nu poate fi înțeleasă ca fiind o coincidență, ci mai degrabă o piesă esențială într-un complex puzzle geopolitic și economic.

Întrebarea care intervine în acest caz este: cine plătește cu adevărat pentru acest gaz? Deși se proclamă a fi ”umanitar” și ”gratuit”, realitatea din spatele acestui aranjament este probabil mult mai complicată, iar implicarea unor firme din Emiratele Arabe Unite și a unor companii europene într-un lanț complicat de achiziții și plăți sugerează că ”gratuitatea” este mai degrabă o iluzie bine orchestrată.

Este posibil ca prețul real al gazului să fie absorbit prin intermediul unor tranzacții complexe care implică diverse entități economice și, posibil, chiar fonduri guvernamentale mascate, o strategie ar putea servi mai multor scopuri cum ar fi evitarea sancțiunilor internaționale, astfel că prin utilizarea unor intermediari și a unor rute comerciale indirecte, Rusia ar putea încerca să ocolească sancțiunile economice impuse de Occident, crearea unei dependențe energetice prin care Moscova își consolidează poziția de furnizor indispensabil pentru regiune, creând o dependență pe termen lung oferind gaz ”gratuit”, proiecția unei imagini pozitive prin gestul ”umanitar” care permite Rusiei să se prezinte ca un salvator al populației transnistrene, în contrast cu presupusa indiferență a Chișinăului și a Occidentului.

Cuciurgan – fortăreața energetică sub pază rusească

Centrala termoelectrică de la Cuciurgan joacă un rol crucial în această ecuație energetică complexă. Situată strategic pe malul stâng al Nistrului, centrala nu este doar o sursă vitală de energie pentru regiunea transnistreană, ci și un simbol al influenței rusești în zonă.

În contextul crizei energetice actuale, Cuciurgan se pregătește să-și reia producția de energie electrică pe bază de gaze, posibil chiar din 25 ianuarie 2025, o mișcare deosebit de importantă, având în vedere că rezervele de cărbune ale centralei sunt suficiente doar pentru încă 14 zile de funcționare. Tranziția de la cărbune la gaz natural nu este doar o schimbare tehnică, ci și o mișcare strategică ce vine cu implicații profunde: controlul strategic, dependența energetică, implicațiile economice și aspectele geopolitice. Cuciurgan este controlată de compania rusă Inter RAO, ceea ce oferă Moscovei o pârghie semnificativă în regiune astfel că prin furnizarea de gaz ”umanitar”, Rusia își consolidează controlul asupra acestui activ strategic. Reluarea producției pe bază de gaz creează o dependență și mai mare față de Rusia, atât pentru Transnistria, cât și pentru Moldova, care achiziționează o parte semnificativă din energia produsă aici. Funcționarea centralei are un impact major asupra economiei regionale, asigurând locuri de muncă și venituri pentru populația locală, în timp ce prezența militară rusă în apropiere subliniază importanța strategică a acesteia, transformând-o într-un punct cheie al tensiunilor regionale.

Concomitent, securitatea centralei a fost consolidată prin implicarea directă a Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), care a dislocat la Dnestrovsc o unitate specială încă din primele zile ale anului, aceste măsuri aratând o coordonare strategică, menită să asigure continuitatea funcționării centralei.

Decizia Rusiei de a furniza “gaz umanitar” doar până la mijlocul lunii aprilie ridică numeroase semne de întrebare. Este aceasta o soluție temporară înaintea unei eventuale schimbări geopolitice sau economice? Ce se va întâmpla după această dată rămâne un subiect deschis, dar semnalele din teren sugerează că administrația de la Tiraspol își pregătește terenul pentru a face față unor noi provocări.

Vadim Krasnoselski, liderul de la Tiraspol, a revenit recent dintr-o vizită oficială la Moscova, evitând să facă publice detalii despre întâlnirile avute. Totuși, surse informale confirmă că a discutat cu oficiali ruși, inclusiv cu Nesterciuk Yulia, șefa departamentului CSI din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice al Federației Ruse, care le-ar fi prezentat liderilor transnistreni parametrii tehnici ai “ajutorului umanitar de gaze”.

În paralel, administrația de la Tiraspol pare să pregătească un val de proteste orchestrate, care să denunțe presupusul “genocid” al cetățenilor transnistreni, Serghei Șerstiuk, un influent oficial local, primind undă verde pentru a organiza manifestații în mai multe sectoare din zona de securitate.

Vom vedea dacă aceste proteste vor avea loc sau nu, dar contextul energetic și politic indică o escaladare a tensiunilor în regiune.

Găgăuzia, liniștea înaintea furtunii?

Criza energetică a împins în umbră subiectul Găgăuziei, un alt punct fierbinte pe harta Republicii Moldova. Başcana Evghenia Guțul se confruntă cu multiple probleme legale și ar putea fi condamnată până la Paște, ceea ce deschide calea pentru eventuale alegeri anticipate, vicebaşcanii Petrov și Uzun își pregătesc strategiile politice, în timp ce Dmitrii Constantinov, cunoscut drept “cardinalul cenușiu” continuă să manevreze între influențele lui Ilan Șor și Chișinău.

Situația din regiunea transnistreană și tensiunile din Găgăuzia reflectă complexitatea geopolitică a Republicii Moldova. În timp ce “gazul umanitar” oferit de Rusia pare a fi o soluție temporară, o strategie ale cărei implicații rămân încă neclare, și totodată se observă că administrația de la Tiraspol își întărește securitatea și pregătește noi mișcări, rămâne de văzut cum va influența această dinamică relațiile din regiune și stabilitatea Republicii Moldova.

Moldova – spectator sau actor în acest joc energetic?

În timp ce Rusia și Transnistria par să joace rolurile principale în această dramă energetică, Moldova se găsește într-o poziție delicată, oscilând între statutul de spectator și cel de actor secundar. În acest caz, apar ipoteze cum ar fi: dilema energetică, relația cu Transnistria, presiunile externe, implicațiile economice și securitatea energetică.

Moldova se confruntă cu propria sa criză energetică, fiind dependentă de importuri și vulnerabilă la fluctuațiile prețurilor, iar Chișinăul trebuie să navigheze cu atenție între necesitatea de a menține un dialog cu Tiraspolul și dorința de a-și afirma suveranitatea asupra întregului teritoriu. Totodată, Moldova se află sub presiunea de a-și diversifica sursele de energie și de a reduce dependența de Rusia, în conformitate cu aspirațiile sale europene. Deciziile legate de aprovizionarea cu energie au un impact direct asupra economiei moldovenești și asupra bunăstării cetățenilor săi, iar guvernul de la Chișinău trebuie să găsească un echilibru între asigurarea securității energetice pe termen scurt și implementarea unor strategii durabile pe termen lung.

În acest context, Moldova ar putea încerca să negocieze acorduri separate cu Rusia sau cu alte țări pentru propria aprovizionare cu gaze, să accelereze proiectele de interconectare energetică cu România și Ucraina, să dezvolte surse alternative de energie, inclusiv regenerabile, sau să caute sprijin financiar și tehnic din partea Uniunii Europene pentru modernizarea infrastructurii energetice.

Situația energetică din Transnistria și Moldova are reverberații care depășesc granițele regionale, afectând echilibrul geopolitic în Europa de Est și relațiile dintre Rusia și Occident. Conflictul din Ucraina și tensiunile continue cu Rusia au un impact direct asupra tranzitului de gaz și asupra stabilității regionale. UE urmărește cu atenție evoluțiile, fiind interesată atât de stabilitatea regiunii, cât și de reducerea influenței rusești în vecinătatea sa estică, iar Washingtonul are un interes strategic în limitarea influenței rusești și în sprijinirea aspirațiilor pro-occidentale ale Moldovei. Ca membru UE și NATO, România joacă un rol cheie în sprijinirea Moldovei, atât din punct de vedere energetic, cât și politic, iar proiectele de interconectare energetică între cele două țări pot oferi Moldovei o alternativă viabilă la dependența de gazul rusesc. În același timp, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, care are o misiune în Moldova, ar putea juca un rol important în medierea tensiunilor și în monitorizarea situației energetice.

Furnizarea de ”gaz umanitar” poate influența negocierile privind statutul Transnistriei, consolidând poziția de facto a regiunii separatiste, iar în funcție de modul în care se va desfășura această criză energetică, se pot contura mai multe scenarii pentru viitorul apropiat:

Unul dintre acestea este scenariul status quo, care presupune că Rusia continuă să furnizeze gaz Transnistriei, menținându-și influența în regiune, Moldova rămâne dependentă de energia produsă la Cuciurgan, iar tensiunile dintre Chișinău și Tiraspol persistă, fără progrese semnificative în procesul de reintegrare din cauza menținererii instabilității regionale și a vulnerabilității Moldovei la presiunile externe. În acest caz, Moldova trebuie să-și diversifice sursele de energie, reducând dependența de Rusia și Transnistria, sau să realizeze investiții masive în energie regenerabilă și eficiență energetică, prin creșterea interconectării cu rețelele energetice europene. Trebuie menționat faptul că Rusia folosește ”gazul umanitar” ca instrument de presiune politică, cu scopul de a crește prezența militară rusească în Transnistria, de a deteriorarea relațiilor dintre Moldova și Occident și pentru a genera un conflict regional cu scopul de a destabiliza Moldova.

Criza ”gazului umanitar” pentru Transnistria reprezintă mult mai mult decât o simplă problemă de aprovizionare energetică. Este o manifestare complexă a jocurilor geopolitice, a dependențelor economice și a tensiunilor regionale care caracterizează spațiul post-sovietic și reprezintă o provocare complexă care necesită o abordare nuanțată și multilaterală. De asemenea, este o situație care ilustrează perfect intersecția dintre geopolitică, securitate energetică și conflicte înghețate în spațiul post-sovietic, fiind dovada faptului că resursele energetice pot fi folosite ca instrument de menținere a status quo-ului în cazul conflictelor înghețate. Soluționarea durabilă a acestei crize va necesita o abordare regională, implicând cooperarea între Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, România și UE.

Rezolvarea crizei ”gazului umanitar” pentru Transnistria va necesita o combinație de soluții tehnice, diplomație abilă și voință politică din partea tuturor actorilor implicați, iar modul în care va fi gestionată va avea implicații semnificative atât pentru Moldova și Transnistria, cât și pentru stabilitatea și securitatea energetică a întregii regiuni est-europene.