Connect with us

PE solicită reluarea alegerilor legislative din Georgia. În replică, premierul georgian anunță că RENUNȚĂ la toate ajutoarele UE și amână negocierile de aderare până în 2028

Parlamentul European (PE), reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a respins joi rezultatul alegerilor parlamentare desfăşurate în Georgia la finalul lunii octombrie şi a cerut organizarea unui nou scrutin legislativ în următoarele 12 luni, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Într-o rezoluţie adoptată cu 444 voturi pentru, 72 de voturi contra şi 82 de abţineri, legislativul UE susţine că alegerile din Georgia „nu au respectat normele internaţionale”.

Delegația AUR a votat împotriva acestei rezoluții, a declarat, pentru RostOnline, liderul delerației AUR, europarlamentarul Claudiu Târziu.

În rezoluția de joi, membrii PE menţionează „cazuri dovedite de intimidare, de manipulare a voturilor, de astupare a urnelor” de votare şi resping „orice recunoaştere a rezultatelor” acestor alegeri care constituie, în opinia lor, o „manifestare a reculului democratic continuu” din Georgia, „pentru care partidul aflat la putere este deplin responsabil”.

Reamintim că alegerile parlamentare din Georgia au fost câștigate de „Visul georgian”, partidul care a interzis propaganda LGBT.

Răspunsul Georgiei

În replică la solicitarea PE, prim-ministrul georgian, Irakli Kobahidze, a anunţat că ţara sa îngheaţă până în 2028 începerea negocierilor vizând aderarea la Uniunea Europeană, notează Agerpres.

El a mai spus că, tot până în 2028, guvernul georgian „renunţă la toate ajutoarele de la Uniunea Europeană”.

„Este total inacceptabil să se considere integrarea în UE o pomană”, a afirmat prim-ministrul georgian, subliniind că începerea negocierilor de aderare este utilizată de anumiţi politicieni şi birocraţi europeni ca un element de şantaj”.

Facebook