CCR a cerut la AEP renumărarea voturilor la alegerile prezidențiale
Magistrații de la Curtea Constituțională a României ar fi cerut AEP renumărarea voturilor, însă o astfel de solicitare n-ar fi ajuns la Autoritatea Electorală, potrivit surselor Realitatea Plus. Pe de altă parte, magistrații au amânat dezbaterile privind suspendarea turului 1 al alegerilor prezidențiale până vineri, pentru a avea în față toate materiale discutate în ședința CSAT care începe la ora 14:00.
Potrivit surselor citate de Realitatea Plus, magistrații au decis să respingă reclamația depusă de Sebastian Popescu, candidat la președinție. Aceasta a fost respinsă pentru că a depășit termenul la care putea fi depusă. Popescu a făcut o serie de acuzații potrivit cărora prin finanțarea ilegală a campanie sale, Georgescu ar fi fraudata alegerile. Rămâne însă valabilă reclamația depusă de un alt candidat la președinție, Cristian Terheș, privind campania ilegală făcută pentru Elena Lasconi după închiderea urnelor în țară, dar continuare procesului electoral în diaspora. Având în vedere faptul că a fost respinsă contestația lui Popescu, Georgescu rămâne în cursă chiar dacă se reia turul 1.
Curtea Constituţională a României discută, la această oră, solicitările lui Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur.
Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, e posibil ca CCR să nu ia în calcul și solicitarea lui Sebastian Popescu pentru că este depusă după expirarea termenului legal – respectiv până în data de 26 noiembrie, la miezul nopții. Momentan, însă, CCR nici nu o admite, nici nu o respinge.
În momentul de față, potrivit surselor, o parte din magistrați spun că decizia privind anularea rezultatului primului tur al alegerilor prezidențiale ar trebui luată mai repede, de preferat până vineri. Magistrații au cerut mai multe documente de la instituții cheie – Biroul Electoral central și Autoritatea Electorală Permanentă – și din CSAT.
Alți judecători, însă, ar susține că decizia trebuie să se ia după alegerile parlamentare, adică pe 2 decembrie.
Potrivit site-ului CCR, Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu au depus fiecare câte o solicitare având ca obiect „anulare alegeri prezidenţiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”.
Surse judiciare spun că cererea ar putea fi luată în calcul. Asta ar însemna însă ca al doilea tur al alegerilor să fie organizat pe 22 decembrie, adică după terminarea mandatului președintelui Klaus Iohannis.
Între timp, fostul președinte Traian Băsescu a transmis că alegerile ar trebui suspendate până la finalizarea anchetei.
În prezent europarlamentar, Cristian Terheş a candidat din partea Partidului Naţional Conservator Român şi a obţinut 95.782 voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, reprezentând 1,04%.
De asemenea, Sebastian Constantin Popescu a candidat din partea Partidului Noua Românie şi a fost votat de 14.683 de oameni, reprezentând 0,16% din totalul voturilor.