Jurnalist: Noua „Dăncilă” din politica mioritică este Elena Lasconi
Vă fac o mărturisire! Pe ambele doamne de mai jos le-am reevaluat. Hai să vă spun care e ideea:
– Prima avea o perioadă în care, conducând România, făcea gafă după gafă. Recunosc, în perioada cu pricina îi pusesem o ștampilă nu tocmai justă. După ce n-a mai fost în funcție, am cunoscut-o mai bine, am fost în emisiuni împreună și mi-am dat seama că este un om mult mai bine pregătit, cult și profund, față de ce se vedea atunci. Cred că urcarea ei subită în funcția de atunci îi genera un trac teribil. Combinat cu puțin sabotaj din partea celor din jur, rezulta acea Viorica Dăncilă ce era subiect de râs.
– La cealaltă doamnă m-am uitat mereu ca la un coleg de breaslă. Poate așa suntem noi, ne supraevaluăm, dar cred că un jurnalist de top e bine pregătit, are cultură generală, știe lucruri și este greu sau imposibil de ridiculizat în public. Cu alte cuvinte, un om cu care nu te faci de râs, scoțându-l în public.
Ieșirile publice ale Elenei Lasconi din ultima vreme mi-au dat cu totul peste cap această teorie. Cu părere de rău pentru ea, dar Elena își etalează superficialitatea și ridicolul la aproape fiecare dezbatere. A călcat în străchini cu rolul strategic al Turciei, a scăldat-o cu trupele NATO de pe la noi, a făcut praf componența ONU și datele despre BRICS. Ieri a mai tăvălit-o și Geoană cu întrebarea lui despre articolul 5 și rolul Alianței Nord-atlantice.
Deci cu părere de rău vă spun, că noua „Dăncilă” din politica mioritică este Elena Lasconi. Și să mă ierte Viorica pentru ștampilele de odinioară, fiindcă m-am convins că se poate mult mai rău!