Connect with us

Prețul energiei electrice din România a explodat. Este dublu față de cel din Germania

Prețul spot al energiei electrice pe piața de la București atinge, miercuri, 13 noiembrie, cel mai mare nivel din acest an, anunță Economica.net.

Prețul spot al energiei electrice cu livrare în ziua de 13 noiembrie este, ca medie a zilei, de 1.593 de lei/MWh, cu 19% mai mare față de ziua anterioară, conform datelor operatorului pieței OPCOM.

Potrivit sursei citate, prețurile au crescut în contextul temperaturilor scăzute, care au determinat un consum mai mare de energie. Pe de altă parte, producția din sursă hidro este destul de scăzută în această perioadă, fiind înregistrat și un aport destul de redus al turbinelor eoliene, dar și a producției mai mici a panourilor fotovoltaice. Această ultimă situație având un dublu efect: atât scăderea producției parcurilor, cât și creșterea consumului din rețea al prosumatorilor.

Situația zonală

Prețurile sunt foarte mari în mai în câteva piețe din zona noastră. În Bulgaria este ca la noi, adică 315 euro/MWh, iar cel mai scump este în Ungaria, 355 euro/MWh. Prețurile sunt mult mai mari față de cele din Europa de Vest (150 de euro în Germiania) și chiar decât statele din Europa centrală (159 de euro MWh în Cehia sau 235 de euro în Slovacia).

Prin mecanismul de cuplare a piețelor spot, România importă, la fel ca și ziua precedentă energie electrică din rețeaua ungară în toate orele din zi, și la puteri de peste 2.400 MW seara, iar în 21 de ore dintre cele 24 exportă spre Bulgaria, dar la puteri mult mai mici.

 

Facebook