Viitoarea șefă a diplomației europene susține creșterea capacității de apărare în Europa. Kaja Kallas: UE trebuie să susţină Kievul atât timp cât este nevoie
Kaja Kallas, șefa desemnată a politicii externe a Uniunii Europene, a declarat, în cadrul audierilor de confirmare de marți, de la Bruxelles, că susține creșterea capacității de apărare în Europa.
În viziunea viitoarei șefe a diplomației europene, Europa nu investește destul în apărare, menționând eșecul unor țări UE de a îndeplini obiectivul NATO de a cheltui cel puțin 2% din PIB-ul lor pentru apărare.
Kaja Kallas a menționat că nu consideră că UE are nevoie de puteri militare separate de NATO, deoarece rolul UE este de a stimula industria de apărare și de a crește producția de muniție, în timp ce NATO este organizația militară.
Kaja Kallas a explicat că întărirea capacității de apărare în Europa ar avea un rol de descurajare a Rusiei, prin transmiterea mesajului că o ripostă este oricând posibilă.
Kallas a susținut că Europa trebuie să investească în industrie și infrastructură de apărare pentru a-și asigura autonomia strategică pe termen lung. În opinia sa, această strategie-colaborarea cu NATO și întărirea apărării UE- va consolida securitatea continentului în fața amenințărilor viitoare.
Pe de altă parte, Kaja Kallas a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să sprijine Ucraina „atât timp cât este necesar”.
Kallas a explicat că o pace durabilă nu trebuie obținută cu prețul unor concesii teritoriale ale Ucrainei în fața Rusiei, deoarece astfel de cedări ar transmite un semnal de vulnerabilitate, invitând agresorii să acționeze în alte părți ale lumii.
În ceea ce privește colaborarea cu SUA, Kaja Kallas a spus că va contacta administrația Trump înainte ca președintele ales al SUA să preia mandatul, menționând că l-a cunoscut deja pe JD Vance.