Ciutacu: „Regele Spaniei are sânge-n instalație; închipuiți-vi-l pe Mălai Mare al nostru”
Regele Spaniei are sânge-n instalație”, comentează jurnalistul Victor Ciutacu, după ce Regele Felipe și regina Letizia s-au confruntat cu protestatari furioși în timp ce vizita regiunea Valencia, care a fost afectată de inundații fără precedent.
„Regele Spaniei are sânge-n instalație. Își ia un val de flegme și înjurături, stă în noroi sub asediu, zboară conservele spre el, dar vorbește cu oamenii furioși. Nu cere să fie evacuat. Închipuiți-vi-l pe Mălai Mare al nostru, care se ferește să dea mâna cu lumea să nu cumva să se infecteze, pus într-o situație similară.
P.S. Și nevastă-sa, tăvălită la propriu în mâl, e forță!”, scrie Victor Ciutacu, pe Facebook.
Regele Felipe și regina Letizia au vizitat Paiporta, un oraș care a fost grav afectat de inundații.
Imaginile îl arată pe rege în timp ce se merge pe o stradă, iar mulțimea strigă și scandează. „Criminal” și „rușine” au strigat oamenii la adresa regelui, care a fost întrebat și de ce nu s-a făcut nimic pentru a evita tragedia.
Unii protestatari au aruncat cu ceea ce păreau a fi obiecte și noroi în el.