Marcel Ciolacu a comandat renovarea vilei lui Iohannis
Răsturnare de situație în cazul Vilei din Aviatorilor! Potrivit unor surse de la vârful PNL, social-democrații lui Marcel Ciolacu sunt cei care au inițiat documentul pentru renovarea clădirii.
Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a decontat până acum 13,8 milioane de lei fără TVA, echivalentul a aproape 3 milioane de euro, pentru lucrările de reabilitare la vila din Aviatorilor 86, în București. Datele au fost transmise la solicitarea Secretariatului General al Guvernului.
RA-APPPS a detaliat pe tipuri de lucrări suma de 13,8 milioane de lei fără TVA decontată pentru „reabilitarea, modernizarea şi refuncţionalizarea” imobilului din Aviatorilor 86.
Astfel, patru milioane de lei ar fi fost daţi pe lucrări de consolidare şi de mărire a capacităţii portante a clădirii, în timp de 6,4 milioane de lei au fost decontaţi pentru lucrări de arhitectură, reprezentând finsaje interioare şi exterioare, inclusiv „refacerea plăcilor ceramice existente pe acelaşi model şi tipodimensiune”.
În plus, 3,2 milioane de lei a fost achtaţi până acum pentru lucrări la instalaţiile electirce, sanitare, termice şi pentru internet şi TV.
Secretariatul General al Guvernului precizează în răspunsul său că lucrările de reabilitare şi modernizare ale vilei sunt cauzate și de poziția imobilul care se află în zone construite protejate din apropierea Parcului Herăstrău.
Instituția nu a făcut nicio precizare referitoare la cine este beneficiarul imobilului după terminarea lucrărilor.