Connect with us

RA-APPS a decontat până acum aproape 3 milioane de euro fără TVA pentru vila lui Iohannis

RA-APPS a decontat până acum 13,8 milioane de lei fără TVA, echivalentul a apoape 3 milioane de euro, pentru lucrările de reabilitare la vila din Str. Aviatorilor 86, conform datelor transmise la solicitarea Secretariatului General al Gvernului, datele fiind furnizate după ce premierul Marcel Ciolacu a cerut secretarului general al Guvernului să declanşeze procedura de desecretizare a cheltuielilor RAPPS la Vila din Aviatorilor numărul 86. Românii au dreptul să ştie dacă e adevărat că a fost repartizată lui Klaus Iohannis

Conform unor precizări transmise de Secretariatul General al Gvernului după primirea datelor de la RA- APPS, un aspect extrem de important şi relevant în decizia de a efectua lucrări de reabilitare şi modernizare este acela că imobilul se află în zonele construite protejate nr. 14 şi nr. 55 şi în zona de protecţie monument A – Parcul Herăstrău.

”Pentru a putea efectua orice fel de lucrare a fost nevoie de obţinerea avizului Comisiei zonale a monumentelor istorice Bucureşti. De asemenea, având în vedere normativele în construcţii actualizate şi în vigoare la acest moment, au fost necesare şi obligatorii lucrări de consolidare la structura de rezistenţă a clădirii pentru a mări capacitatea portantă a acesteia, respectiv – stâlpi, grinzi şi planşee prin returnare sau după caz placare cu fibră sau benzi de carbon şi lucrări de integrare elemente structurale în structura existentă a imobilului”, se arată în precizările SGG.

De asemenea, în concordanţă cu lucrările necesare, a fost nevoie şi de refacerea sistemului de instalaţii care să corespundă siguranţei electrice şi energetice a clădirii.

Totodată, au fost efectuate lucrări la arhitectura clădirii, finisaje interioare şi exterioare,

RA-APPPS a detaliat pe tipuri de lucrări suma de 13,8 mlioane de lei fără TVA decontată pentru „reabilitare, modernizare şi refuncţionalizare” a imobilului, confom documentului RA-APPS, consultat de News.ro.

Patru milioane de lei au fost daţi pe lucrări de consolidare şi de mărire a capacităţii portante a clădirii, în timp de 6,4 milioane de lei au fost decontaţi pentru lucrări de ahtectură, reprezentând finsaje interioare şi exterioare, inclusiv ”refacerea plăcilor ceramice existente pe acelaşi model şi tipodimensiune”..

De asemenea, 3,2 milioane de lei a fost achtaţi până acum pentru lucrări la instalaţiile electirce, sanitare, termice şi pentru internet şi TV.

Instituţia nu a făcut nicio precizare referitoare la beneficiarul imoblului.

Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a transmis în martie, imediat după apariţia în presă a infomaţilor referitoare la imobilul din Strada Aviatorlor, că nu există nicio solicitare privind atribuirea imobilului, iar sumele plătite pentru lucrările executate până la acel moment sunt în cuantum de 2.100.000 lei. 

Tot atunci, regia preciza că, anterior semnării contractului cu Bog Art SRL, a executat în regie proprie lucrări la imobilul situat în Bulevardul Aviatorilor, iar lucrările au constat în desfaceri interioare şi exteriore, dezafectări de instalaţii şi evacuări de moloz şi nu au necesitat acces la informaţii clasificate.

Facebook