76 de ani de la masacrul din satul Hula din sudul Libanului
Hula era un sat din sudul Libanului, nu departe de granița cu Israelul. Satul a fost capturat pe 24 octombrie de Brigada Carmeli a armatei israeliene fără nici o rezistență în timpul operațiunii militare Hiram. În timpul aceleiași operațiuni militare, forțele israeliene au preluat controlul a 15 sate din sudul Libanului, extinzându-se până la râul Litani, cu scopul de a le depopula prin expulzarea localnicilor în idea de a le coloniza apoi cu evrei, exact la fel cum au făcut în Palestina.
Dov Yermiya, comandant adjunct de batalion în cadrul Brigăzii Carmeli, relatează ce s-a întâmplat în 31 octombrie – 1 noiembrie în Hula:
„Am primit un raport că nu a existat rezistență în sat, că nu a existat nicio activitate inamică în zonă și că aproximativ o sută de oameni au rămas în sat. Ei se predaseră și au cerut să rămână. Bărbații au fost ținuți într-o casă sub pază, m-am dus acolo și am văzut aproximativ 35 de bărbați [Yermiya nu își amintește numărul exact, iar acolo erau de fapt peste 50 de bărbați] cu vârste cuprinse între 15 și 60 de ani, inclusiv un soldat libanez în uniformă [care nu a fost ucis]… Când m-am întors în sat, a doua zi dimineață cu ordin de a expulza sătenii, am aflat că, în timp ce eram plecat, doi dintre ofițeri i-au ucis pe toți captivii care se aflau în casă cu o mitralieră și apoi au aruncat clădirea în aer deasupra lor.”
Cei doi ofițeri responsabili pentru masacru au fost raportați drept criminali de război de către superiorul lor, Dov Yermiya. Doar unul dintre ei, prim-locotenentul Shmuel Lahis, care a fost comandant al companiei, a fost judecat pentru crime de război de un tribunal militar israelian, găsit vinovat și condamnat la șapte ani de închisoare. Pedeapsa sa a fost redusă la un an la apel și a fost eliberat din închisoare în 1950. Lahis a primit o amnistia prezidențială retrospectivă în 1955. A devenit avocat, iar mai târziu director general al Agenției Evreiești, în timp ce victimelor sale nu li s-a făcut niciodată dreptate.
Agenția Evreiască pentru Israel, cunoscută anterior ca Agenția Evreiască pentru Palestina, este cea mai mare organizație evreiască din lume. A fost înființată în 1929 ca ramură operativă a Organizației Mondiale Sioniste.
Ca organizație, încurajează imigrarea evreilor din diaspora în Israel și supraveghează integrarea acestora. Din 1948, Agenția Evreiască susține că a adus peste 3 milioane de imigranți în Israel, unde le oferă locuințe de tranziție în „centre de absorbție” în toată țara.
Shmuel Lahis a murit în 2019, la vârsta de 93 de ani.