Connect with us

Cum și-a pus Klaus Iohannis oamenii pe funcții publice bine remunerate. Unul dintre ei va primi o leafă lunară de 70.020 de lei

Pe final de mandat, președintele Klaus Iohannis a reușit să impună mai multe persoane din echipă pe funcții bine remunerate sau pe locuri eligibile la parlamentare.

Pe lista de preferați ai lui Klaus Iohannis, potrivit Libertatea, sunt persoane din echipa acestuia.

Unul dintre ei este și George Bologan, fost consilier pe teme de politică externă. El a fost eliberat luni din funcție și a fost deja numit în calitate de ambasador plenipotențiar pe lângă Sfântul Scaun. 

Potrivit sursei citate, Iohannis a reușit să o plaseze pe Diana Păun (consilieră pe teme de sănătate publică) cap de listă la Senat, în Caraș-Severin, în timp ce pe Ligia Deca, actuala ministră a Educației și fostă consilieră a președintelui, liberalii au pus-o deschidere de listă la Senat în județul Vâlcea. Un senator are o indemnizație brută care pleacă de la 18.720 de lei, la care se adaugă o parte din suma forfetară, bani de cazare și alte beneficii.

De departe, una dintre cele mai importante funcții primite de o persoană din echipa lui Iohannis a fost cea de viceguvernator al BNR, de către Cosmin Marinescu, economist aflat alături de președintele României încă din 2014.

Fostul consilier prezidențial va avea o leafă brută lunară de 70.020 de lei.

Nu a fost uitată nici Dana Bârsan, consilieră care asigura relația cu presa. Ea a fost numită de către Parlament, tot cu sprijin prezidențial, în conducerea Consiliului Național al Audiovizualului. Un membru al CNA are salariu asemănător unui secretar de stat, ceea ce înseamnă o sumă brută de 16.640 de lei.

Facebook