Connect with us

Mișcare pe scena geopolitică. Serbia, țară candidată pentru aderarea la UE, vrea să devină membră BRICS

Vicepremierul sârb Aleksandar Vulin a declarat, joi, la Kazan, unde are loc summitul BRICS, că ţara sa doreşte să fie primită în acest grup de state, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.

„Serbia speră că va fi un loc pentru ea în grupul BRICS, deoarece este vorba de o organizaţie care oferă libertate fără a cere schimbări de sistem sau aderarea la sancţiuni”, a spus Aleksandar Vulin în marja summit-ului, citat de agenţia de presă sârbă Beta.

„În BRICS ne simţim ca între prieteni. Pentru prima dată avem libertatea de a alege. Asta este foarte important pentru Serbia”, a spus fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, considerat pro-rus şi sancţionat de SUA.

Vicepremierul Aleksandar Vulin a explicat că, pe de altă parte, Occidentul pune presiune asupra Serbiei din cauza relaţiilor sale „prietenoase şi frăţeşti„ cu Rusia şi adresează alte cereri.

Vulin a adăugat că „el, personal, nu vede viitorul Serbiei în Uniunea Europeană”, deşi a recunoscut că ţara sa „a investit foarte mult pe calea europeană” şi că „ar fi iresponsabil să se oprească acum toată activitatea orientată spre UE”.

Potrivit agenţiei de presă Tanjug, Serbia, care este candidată la aderarea la UE, nu va introduce sancţiuni împotriva Rusiei, „în pofida presiunilor din partea Occidentului”. Serbia nu s-a alăturat ţărilor care au impus sancţiuni Rusiei, deşi a condamnat invazia rusă în Ucraina.

La summitul BRICS de la Kazan, din partea Serbiei au mai participat trei miniştri: ai Apărării, Economiei, Inovaţiilor şi Dezvoltării Tehnologice.

Facebook