Connect with us

Traian Berbeceanu îl desfiinţează pe impostorul Ciucă: Să spună de ce un infractor şi-a semnat adeziunea în biroul premierului, de faţă cu ministrul de Interne

Fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, Traian Berbeceanu îi cere liderului PNL Nicolae Ciucă – aspirant la funcţia supremă în stat – să explice din postura de prim ministru al României şi preşedinte de partid, întoarcerea în PNL a lui Mircia Muntean – fost primar al Devei, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni asimilate celor de corupţie.

Berbeceanu reaminteşte că Mircia Muntean „a şi executat 2 ani de puşcărie înaintea glorioasei reveniri” în PNL şi postează o fotografie în care Muntean îşi semnează adeziunea în biroul lui Ciucă, la vremea respectivă premier, şi în prezenţa ministrului de Interne de la vremea respectivă, Lucian Bode.

„Să ne spună preşedintele PNL, domnul Nicolae Ciucă, dacă statutul PNL este obligatoriu sau opţional de respectat? Şi de ce a girat din funcţia de prim ministru şi din poziţia de preşedinte PNL o manevră atât de odioasă?

Să ne spună domnul Nicolae Ciucă dacă conştientizează câtă „greutate” a dat unei persoane eliberate condiţionat din puşcărie cu un rest de pedeapsă de 4 ani de închisoare, prin semnarea adeziunii în biroul premierului ţării, în prezenţa ministrului de Interne?

Să ne spună dacă a fost păcălit de secretarul general al PNL – Lucian Bode, de preşedinta PNL Hunedoara – deputat Vetuţa Stănescu sau de amândoi? Dacă da, aştept să anunţe public că a reparat această ‘eroare’, că a cerut excluderea condamnatului penal din PNL şi că a dispus sancţiuni pentru mincinoşi! Apoi o să îi acord votul meu, cu toată încrederea!Dacă nu..”, scrie Berbeceanu.

„Onoare! Respect! Predictibilitate” scrie Berbeceanu

Facebook