AUR a câștigat și la Bistrița. Instanța a dat dreptate partidului lui George Simion
Listele AUR au fost validate de instanță și la Bistrița, a anunțat George Simion.
„Dragi prieteni, am obținut o victorie importantă în lupta pentru dreptate și democrație. Instanțele ne-au dat dreptate și vom fi prezenți pe toate buletinele de vot la alegerile parlamentare. Însă, lupta nu s-a încheiat aici, iar bătălia continuă!
Am câștigat și la Bistrița, și la Giurgiu. Instanțele ne-au dat dreptate și vom fi pe toate buletinele de vot. Oamenii lui Coldea și întreg sistemul au încercat să ne saboteze, iar rușine PNL-iștilor, USR-iștilor, PSD-iștilor, dar și celor de la SOS, care ne-au făcut plângere. Vom fi pe toate buletinele de vot. Am câștigat o bătălie, dar trebuie să câștigăm și războiul.
Atenție, consilierii AUR care au bătut palma cu PSD-ul și pe care i-am invalidat, instanța spune că n-am avea voie să-i dăm afară din partid. Ba da, ne vom judeca până la capăt și pentru speța asta. Avem mâine peste 100 de apeluri, peste tot, la toate instanțele din țară. Am depus actele conform legii”, a mai spus liderul AUR.
Tribunalul Bistrița a respins contestațiile împotriva deciziei Biroului Electoral de Circumscripție Județeană, care a aprobat listele de candidaturi ale Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din 2024. Hotărârea confirmă validitatea candidaturilor și respinge acuzațiile contestatarilor, care susțineau că listele nu au fost semnate conform statutului partidului.