Guvernul Ciolacu ratează 6 jaloane din cea de-a treia cerere de plată a României din PNRR. Comisia Europeană propune suspendarea parțială a plății
Comisia Europeană a anunțat, marți, o evaluare preliminară a celei de-a treia cereri de plată a României în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, a informat Reprezentanța CE în România.
Potrivit sursei citate, România nu a îndeplinit 6 din cele 68 de jaloane aferente acestei cereri. Este vorba despre reforme ale guvernanței întreprinderilor de stat, investiții din domeniul transporturilor și de o reformă a regimului fiscal al microîntreprinderilor.
„Prin urmare, Comisia propune suspendarea parțială a plății în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind MRR. Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau țintele restante, ele primind totodată o plată parțială legată de jaloanele și țintele care au fost atinse în mod satisfăcător”, se precizează în comunicatul de presă.
Ce urmează
Comisia a transmis deja evaluarea sa preliminară pozitivă a jaloanelor și țintelor pe care le consideră atinse în mod satisfăcător Comitetului economic și financiar (CEF), care are la dispoziție patru săptămâni pentru a emite un aviz.
În paralel, Comisia a comunicat României motivele pentru care consideră că jaloanele respective legate de investiții și de reforme nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător. România are acum la dispoziție o lună pentru a-i transmite Comisiei observațiile sale.
În urma avizului CEF cu privire la evaluarea preliminară pozitivă și după evaluarea observațiilor transmise de România, Comisia va adopta o decizie de plată, după care se poate efectua plata către România. În cazul în care, în urma observațiilor transmise de România, Comisia își confirmă evaluarea potrivit căreia jaloanele în cauză nu au fost atinse în mod satisfăcător, o parte din plată va fi suspendată.
Comisia nu a precizat ce sumă va reține din plata care ar fi trebuit să fie făcută României.