Deputat PNL şi-a blocat fosta soţie în trafic şi ar fi ameninţat-o cu bătaia
Deputatul liberal George Paladi, aflat la volan, şi-a blocat fosta soţie în trafic, i-a lovit maşina şi a ameninţat-o cu bătaia. Incidentul a avut loc, luni, în Brăila şi se pare că totul a plecat de la un conflict de natură familială, cei doi având împreună copii minori.
Potrivit informaţiilor obţinute de 60M.RO, autoturismul femeii a fost avariat în urma incidentului, iar aceasta, vizibil speriată, a sunat la 112, unde a reclamat că Paladi, care are 45 de ani, a ameninţat că o va lovi, iar apoi a blocat-o în trafic, izbindu-i maşina.
De asemenea, surse judiciare au precizat pentru 60M.RO că Paladi a fost amendat de două ori de poliţişti, cu 200 de lei pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi cu 600 de lei pentru contravenţii la regimul rutier. În plus, a rămas fără permis pentru 60 de zile.
Totodată, oamenii legii au deschis dosar penal pentru ameninţare.
În perioada decembrie 2020 – martie 2023, Paladi a fost deputat din partea PSD, însă începând cu septembrie 2023 a trecut la PNL.