Elogiu adus lui Mircea Vulcănescu, în Ziarul Lumina: Un intelectual îmbisericit al cărui geniu a fost recunoscut de majoritatea confraților generației sale

Mircea Vulcănescu (1904- 1952), un intelectual îmbisericit al cărui geniu a fost recunoscut de majoritatea confraților generației sale, a murit în închisoarea de la Aiud, în urma unui proces politic controversat, organizat de ocupantul sovietic, notează Marius Vasileanu, într-un articol semnat pentru Ziarul Lumina.

Redăm integral articolul dedicat lui Mircea Vulcănescu:

„Un intelectual îmbisericit al cărui geniu a fost recunoscut de majoritatea confraților generației sale, Mircea Vulcănescu (1904-1952), a murit în închisoarea de la Aiud, în urma unui proces politic controversat, organizat de ocupantul sovietic. Vinovat pentru eroarea de a fi fost situat de partea gre­șită a istoriei, această personalitate fără egal a culturii române și a Bisericii va fi, indubitabil, re­evaluată corect cândva, fiindcă – există nenumărate dovezi – Mircea Vulcănescu nu a fost antisemit, era un om blând, un briliant intelectual, excepțional economist și un patriot devotat României în vremurile tulburi ale Războiului Al Doilea Mondial.

În pofida nenumăratelor scri­eri despre grupul cu preocupări culturale și spirituale, Rugul Aprins al Maicii Domnului, apărute după 1989, puțini îl enumeră printre participanți și pe Mircea Vulcănescu. Astăzi se poate afirma cu certitudine: Mircea Vulcănescu a participat la câteva dintre întâlnirile Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, a și conferențiat atunci, acolo. Există câteva personalități ale Rugului Aprins care amintesc despre prezența lui M. Vulcănescu (Mitropolitul Antonie Plămădeală, pr. Vasile Vasilache), dar și alți câți­va participanți mai puțin cunoscuți. Este adevărat, M. Vulcănescu a fost mai degrabă un membru marginal al Rugului Aprins, poate și din motive obiective. Curând avea să fie arestat (18 mai 1946), iar după o scurtă eliberare (28 mai 1946), arestul definitiv (30 august 1946) și procesul avea să-l ducă la plecarea din această lume (28 octombrie 1952), nu înainte de a se sacrifica pentru salvarea unui confrate de suferință, mai tânăr, și de a rosti pe patul de moarte: Să nu ne răzbunați!

Dar același Mircea Vulcănescu ținea con­ferințe, tot la Mănăstirea Antim, încă din anii ’30, organizate de Asociația Studenților Creștini din România (ASCR), al cărei lider era alături de alți viitori membri ai Rugului Aprins, precum Paul Sterian și Sandu Tudor…

Tot ASCR susține formule caritabile destinate studenților, prin Opera de Ajutorare Studențească (ODAS), încă din anii ’20 și, împreună cu profesorul Dimitrie Gusti, ca reprezentant al Univer­sității București, inaugurează Oficiul Universitar din București (1927) – un birou de îndrumare și ajutor destinat studenților -, al cărui șef a fost Paul Ste­rian, apoi Mircea Vulcănescu, iar între cei angajați direct Sandu Tudor.

Această preistorie a Rugului Aprins are farmecul și importanța ei fiindcă anticipează bună parte dintre preocupările culturale ulterioare ale grupului coagulat în jurul Mănăstirii Antim (Bucu­rești). De pildă, același Oficiu Universitar începe editarea unui îndrumar, un fel de agendă cu felurite infor­mații necesare studen­ților, strict universitare, dar și medicale, social-culturale etc., începând din anul universitar 1927- 1928. Implicarea celor trei tineri intelectuali, Sandu Tudor, Paul Sterian și Mircea Vulcănescu, ridică substanțial calitatea acestei agende, difuzată obligatoriu tuturor studenților, intitulată Călăuza studentului, în ediția ulterioară, publicată în anul universitar 1928-1929. Astfel, Sandu Tudor scrie o istorie a învăță­mân­tului universitar din Muntenia, prin evidențierea contribuțiilor esențiale aduse de Biserica Ortodoxă Română, Paul Sterian face o riguroasă analiză comparativă a învățământului universitar românesc din acei ani, în context Occidental, iar Mircea Vulcănescu publică un excelent studiu intitulat „Organizarea muncii intelectuale. Scurte indicațiuni privitoare la organizarea tehnică a muncii intelectuale folositoare studentului pentru prepararea lucrărilor de seminar și personale” – o lucrare de o uimitoare prospețime și astăzi. Peste câțiva ani, profesorul Alexandru Mironescu, alt viitor membru important al Rugului Aprins, va publica, tot în Călăuza studentului, câteva sfaturi adresate tinerilor aspiranți la viața universitară, despre care am vorbit în Ziarul Lumina de acum o săptămână.

„Un student bun trebuie să ajungă să cunoască și să asimileze, cu vremea, mai întâi un anumit bagaj de cunoștințe, ce alcătuiesc materialul efectiv al unei discipline”, fiindcă „una din împrejurările care contribuie cel mai mult la dezorientarea studentului intrat în universitate este deci lipsa unei metode de lucru adecvate noilor sale preocupări”, subliniază Mircea Vulcănescu. Pentru aceasta, autorul își dezvoltă metoda în câteva mici capitole: alegerea și precizarea subiectului [pentru elaborarea unei lucrări scrise, indiferent care este aceasta], adunarea materialului, clasarea materialului, prelucrarea materialului, redactarea lucrării, indicațiile tipografice [de editare].

„Două mari operații prezidă – în genere – la nașterea unei lucrări: (1) informația; (2) pătrunderea intelectuală. Și de aceea – sistematic – două mari erori pândesc lucrările academice, din acest punct de vedere: (1) lipsa infor­mației; (2) lipsa de originalitate. Este o eroare mare de a crede că erudiția poate înlocui inteligența, munca de prelucrare personală, adunarea materialului din cărți. O lucrare compilată se evidențiază îndată ca atare. Este o eroare tot atât de mare să-ți închipui că poți trata singur și ignorând toată strădania științifică anterioară, cu folos și cu orizont suficient, o chestiune. Munca știin­țifică capătă din ce în ce un caracter social tot mai acut și, pe măsură ce cultura se răs­pândește și se individualizează, muncitorul intelectual este în legătură de cooperare tot mai strânsă cu semenii săi. Cei ce pretind contrariul nu sunt sinceri, sau nu au putut da niciodată o lucrare cu adevărat academică. Cea dintâi grijă la adunarea materialului va fi, deci, alcătuirea dosarului de informații sau de referințe.”

Desigur, astăzi, la distanță de aproape 100 de ani de la publicarea acestui material, anumite aspecte trebuie aduse la zi. Lucrul cu un computer, cu alte device-uri, apariția inteligenței artificiale (IA) și a programelor din specia Chat GPT conduc la etape noi de acumulare și gestionare a informației. Fișele despre care scrie M. Vulcănescu – metodă de lectură și cercetare practicată până la apariția computerului personal – au astăzi forma unor fișiere în format electronic etc. Dar principiile pe care le enumeră Mircea Vulcănescu rămân valabile. Citatele de mai sus sunt din volumul (I) al seriei de Opere, Mircea Vulcănescu, alcătuit de neobositul cercetător Marin Diaconu (Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă & Editura Univers Enciclopedic, București, 2005). Întrucât, având acces direct la arhiva Mircea Vulcănescu, domnul Marin Diaconu a corectat articolul inițial apărut în Călăuza studentului.

În capitolele ulterioare ale acestui articol, ajuns la redactarea definitivă a unui text, Vulcănescu precizează: „Multe ispite [subl. M.V.] pândesc la redactare, mai ales pe cei ce scriu cu ușurință și se lasă duși de propriul lor stil.” Iată-le, pe scurt: lungimea textului, ziaristica („mulți tineri se simt atrași, în scris, de farmecul expresiilor tari și plastice”), incorectitudinea în afirmări ori în citații, abuzul de referințe. La toate acestea, autorul adaugă un imperativ: politețea redactării textului (domnul, doamna – dacă persoanele respective încă trăiesc etc.). Un capitol special, amplu, este dedicat felului în care se dau notele, obligativitatea citării exacte – subiect sensibil încă și astăzi, cum știm…

Mă opresc aici, fiindcă spicuirile de mai sus nu sunt decât o invi­tație la citirea integrală a textului original. Stilistic, Mircea Vulcănescu încă păstrează limbajul creștin, vorbește mai sus despre ispite, fiind un intelectual îmbisericit, autor, între altele, al unui volum intitulat Gânduri despre Maica Domnului. Imn acatist (Ed. Eikon, București, 2019).

Acesta este chipul real al lui Mircea Vulcănescu, cel în care, conform lui Emil Cioran, „se adăpostea evadatul dintr-o icoană”.