PE se reunește în ședință plenară la Strasbourg. Reintroducerea controalelor la frontiere, criza din industria auto, interzicerea propagandei LGBT în Georgia, printre temele anunțate. Claudiu Târziu (AUR): În fața noastră se află decizii extrem de importante pentru viitorul Europei
Parlamentul European (PE) se reunește, în această săptămână, în ședință plenară la Strasbourg, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Parlamentului European.
Se anunță o sesiune tensionată, printre temele anunțate regăsindu-se reintroducerea controalelor la frontiere, criza din industria auto, interzicerea propagandei LGBT în Georgia.
Europarlamentarul Claudiu Târziu, liderul delegației AUR în PE, a spus că această sesiune este „una dintre cele mai intense și provocatoare sesiuni plenare ale Parlamentului European din această toamnă.”
„Astăzi, merg la Strasbourg pentru una dintre cele mai intense și provocatoare sesiuni plenare ale Parlamentului European din această toamnă.
În fața noastră se află decizii extrem de importante pentru viitorul Europei. Iată câteva dintre temele esențiale pe care le vom dezbate:
Reintroducerea controalelor la granițe pentru combaterea migrației ilegale, o provocare majoră pentru statele occidentale.
Republica Moldova se apropie de un scrutin decisiv, iar marți, 8 octombrie, voi susține un punct de vedere important în cadrul dezbaterilor asupra rezoluției „Întărirea rezilienței Republicii Moldova în fața ingerințelor Rusiei”.
Orientul Mijlociu traversează o perioadă extrem de critică, iar noi trebuie să ne asigurăm că Europa are un rol activ în închiderea conflictelor armate.
Provocările industriei auto și agenda „verde”– un subiect care afectează direct economiile noastre, deja sub presiune.
Aceste dezbateri conturează viitorul nostru. Urmăriți-le și împărtășiți-vă opiniile. Pentru mine, fiecare dintre ele contează și poate schimba ceva”, a anunțat, luni, europarlamentarul Claudiu Târziu.
Iată care sunt evenimentele anunțate de PE:
Luni, 7 octombrie
Luni, în cadrul unei dezbateri cu Comisia, eurodeputații vor discuta implicațiile reintroducerii controalelor la frontieră pentru viitorul spațiului Schengen.
Pe 9 septembrie, Ministerul Federal de Interne al Germaniei a anunțat introducerea controalelor la frontierele sale terestre unde nu aveau deja loc controale (acestea erau deja în vigoare la frontierele cu Franța, Polonia, Cehia, Austria și Elveția). Măsura, menită să limiteze migrația ilegală și să protejeze securitatea internă, a generat preocupări cu privire la viitorul spațiului Schengen de liberă circulație, având în vedere poziția geografică centrală a Germaniei în Europa.
Marți, 8 octombrie
Marți, eurodeputații „vor evalua regresul democratic din Georgia”, după cum se menționează în comunicat. În fapt, este vorba despre legea prin care în Georgia este interzisă propadanda LGBT, după cum a relatat RostOnline.
Tot marți, PE „va evalua escaladarea violențelor din Orientul Mijlociu și ultimele evoluții din Liban împreună cu șeful politicii externe a UE, Josep Borrell.”
Miercuri, 9 octombrie
eurodeputații vor discuta cu prim-ministrul Viktor Orbán programul președinției ungare de șase luni a Consiliului, care a început la 1 iulie 2024.
Joi, 10 octombrie
Joi, eurodeputații vor vota joi o rezoluție privind ingerința Rusiei în alegerile prezidențiale din Republica Moldova.
Alte subiecte anunțate:
Eurodeputații își vor prezenta prioritățile pentru Consiliul European din octombrie; dezbatere marți;PE dezbate criza din industria auto din UE; dezbatere marți, vot în următoarea sesiune plenară;Locuințe la prețuri accesibile în Europa; dezbatere miercuri;Știrile false și importanța jurnalismului independent; dezbatere luni;Consolidarea securității la frontierele externe ale Europei cu sprijinul Frontex; dezbatere miercuri;Statul de drept în întreaga UE; dezbatere miercuri;Progrese în lupta împotriva violenței bazate pe gen în Europa; dezbatere luni;Deputații vor evalua regresul democratic din Georgia; dezbatere marți, vot joi;Războiul civil din Sudan: ultimele evoluții; dezbatere marți;Rezultatele Summitului ONU al viitorului, cu participarea lui Josep Borrell; dezbatere marțiCinci țări vor primi peste 1 miliard EUR sub formă de ajutor din partea UE în urma dezastrelor naturale din 2023 (Italia, Slovenia , Austria, Grecia, Franța); dezbatere luni, vot marți;Rezoluții privind drepturile omului și democrația (Turcia, China, Irak); dezbatere miercuri, vot joiImpozitarea persoanelor foarte bogate pentru a pune capăt sărăciei și a reduce inegalitățile: Sprijinul UE pentru propunerea președinției G20; dezbatere miercuri;Incendiile forestiere extreme din sudul Europei, în din special Portugalia și Grecia, și necesitatea unor acțiuni suplimentare ale UE în domeniul climei în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice și atenuarea acestora; dezbatere luni;Situația sănătății animalelor în Europa: Cum să prevenim și să ne pregătim pentru viitoarele crize sanitare din agricultură; dezbatere marți;Prevenirea infracțiunilor legate de droguri, efectul acestora asupra cetățenilor europeni și necesitatea unui răspuns european eficient; dezbatere miercuri;Protejarea bugetului UE și asigurarea faptului că fondurile UE nu aduc beneficii entităților sau persoanelor care au legături cu mișcarea teroristă sau islamistă; dezbatere miercuri;Consecințele incendiilor forestiere devastatoare din Amazon și importanța Amazonului pentru schimbările climatice; dezbatere joi;Ziua Mondială a Sănătății Mintale – necesitatea unei strategii cuprinzătoare a UE privind sănătatea mintală; dezbatere joi;Necesitatea urgentă de a revizui regulamentul privind dispozitivele medicale; dezbatere joi, vot în următoarea sesiune plenară.