Mihail Neamțu (AUR): Nu judecătorii unei Curți Constituționale trebuie să aleagă președintele țării noastre, ci românii de pretutindeni
Nu judecătorii unei Curți Constituționale trebuie să aleagă președintele țării noastre, ci românii de pretutindeni. Consimțământul celor guvernați reprezintă piatra de temelie a oricărei democrații (mai puțin cea ghidată de forțe inculte sau oculte).
Așa cum nu omul a fost creat pentru Sabat, ci Sabatul pentru om. Rostul Constituției e acela de-a afirma suveranitatea poporului. Azi, judecătorii Curții Constituționale au încălcat litera și spiritul legii fundamentale.
Filozofic vorbind, Constituția este pentru corpul politic al națiunii române ceea ce este Biblia pentru trupul Bisericii creștine: canonul vieții comunitare.
Spre deosebire de Sfânta Scriptură, care e insuflată de Duhul Sfânt, textul Constituției nu e revelat, ci redactat de mințile luminate ale națiunii și validat de reprezentanții din Parlament.
Mai e ceva: totuși, Constituția nu este un text esoteric. Era nevoie să vedem o justificare limpede, pe înțelesul oricăror contribuabili.
Dacă „noi, poporul” (We the People) mai înseamnă ceva, verdictul de azi al judecătorilor Curții ar trebui socotit o formă gravă de imixtiune în competiția electorală dintre partide și-n viața politică a națiunii.