Investiții faraonice în ultimul an de mandat al lui Iohannis la Palatul Cotroceni. O față de masă – 11.000 de euro. Un WC – 17.300 de euro
Pentru o singură față de masă, pe care a cumpărat-o direct, fără licitație, la mijlocul lunii martie a acestui an, Administrația Prezidențială a plătit nu mai puțin de 54.000 de lei cu tot cu TVA. Furnizorul este o companie din București care a livrat către o unitate militară a Serviciului Român de Informații atât fețe de masă, perdele, draperii, fețe de pernă, prosoape și lenjerii de pat. Apoi, la începutul lunii aprilie a acestui an, Administrația Prezidențială a mai cumpărat, tot în mod direct, lucrări de extindere și amenajare a unui grup sanitar, în incinta Corpului C4 de la Palatul Cotroceni, pentru care a plătit 85.000 de lei cu TVA, bani cu care s-ar putea achiziționa un autoturism nou-nouț sau, în anumite zone din România, chiar două gospodării în mediul rural. De la începutul acestui an, Administrația Prezidențială a făcut astfel de cumpărături faraonice a căror valoare totală se ridică la un milion de euro.
4.840.640,9 lei cu tot cu TVA, adică aproximativ un milion de euro, este suma pe care Administrația Prezidențială a cheltuit-o, începând cu luna ianuarie a acestui an, pe cumpărări directe de bunuri și servicii, achiziții pentru care Președinția nu a organizat nicio procedură concurențială de selecție de oferte. Aceste date figurează în secțiunea specială a Sistemului Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP) și cuprinde o listă de nu mai puțin de 160 de contracte, primul datând din 17 ianuarie, iar ultimul, în data de 18 septembrie 2024.
De departe, cea mai spectaculoasă cumpărătură directă făcută de Administrația Prezidențială anul acesta este cea parafată în data de 15 martie 2024, care constă în achiziționarea unei fețe de masă, al cărei preț final de vânzare menționat în cuprinsul anunțului de atribuire s-a ridicat la… 45.359 de lei fără TVA. Acest lucru înseamnă că prețul total, cu TVA inclusă, al acestei fețe de masă, se ridică la 53.997,21 de lei (11.019 euro).
Afacerea a făcut obiectul unui contract de furnizare adjudecat de compania SC Crisedy Prodcom SRL, cu sediul într-un imobil din cartierul bucureștean Crângași, iar, așa cum se poate vedea din cuprinsul facsimilului alăturat, este vorba, la capitolul „cantitate” despre un singur astfel de produs.
Furnizorul feței de masă, lipit de contractele cu SRI și MAI
Compania care a livrat Administrației Prezidențiale această față de masă figurează, de asemenea, cu mai multe contracte cu instituțiile statului, încheiate, de asemenea, prin achiziție directă. Spre exemplu, la data de 23 septembrie 2024, SC Crisedy Prodcom SRL a livrat Operei Naționale București un covor decorativ, în valoare de 495 de lei fără TVA, precum și un covor roșu, în valoare de 33 de lei fără TVA.
De asemenea, compania respectivă a mai vândut, tot fără organizarea de către autoritatea contractantă a vreunei proceduri concurențiale de selecție de oferte, Direcției de Asigurare Logistică Integrată a Ministerului Afacerilor Interne, la data de 2 septembrie 2024, prosoape în valoare de 49.482,9 lei fără TVA, la data de 28 mai 2024 materiale pentru amenajare de 4.080 de lei fără TVA, iar la 13 mai 2024 prosoape și lenjerie de pat în valoare de 91.460 de lei fără TVA.
Iar lucrurile nu se opresc aici. În data de 9 mai 2024, UM 0461 București a cumpărat de la aceeași companie draperii în valoare de 29.000 de lei fără TVA.
Mai departe, Unitatea Militară UM 0418 București a Serviciului Român de Informații a cumpărat, în mod direct, la data de 9 octombrie 2023, perdele și draperii, inclusiv operațiuni de cusut, țesut și montat călăreți și rejansă de 10 centimetri, confecționate 30% din bumbac și 70% din poliester, tot de la SC Crisedy Prodcom SRL. Valoarea achiziției s-a ridicat, atunci, la 11.796,76 de lei fără TVA, respectiv la 14.0348,14 lei cu TVA inclusă (2.865 de euro). În acești bani au intrat, așa cum rezultă din anunțul de atribuire citat, 32,5 perdele cu dimensiunile de 6,5 pe 2,8 metri, 63 de perdele cu dimensiunile de 10,5 pe 2,8 metri, 32,5 draperii cu dimensiunile de 6,5 pe 2,8 metri, 63 de draperii cu dimensiunile de 10,5 pe 2,8 metri și 30 de șine din aluminiu cu câte două canale.
UM 0418 București a mai achiziționat de la aceeași firmă și alte lucruri. În 14 decembrie 2023 a cumpărat perne, în valoare de 27.140 de lei fără TVA, dar și lenjerie de pat în valoare de 95.760 de lei fără TVA, la care se adaugă prosoape de baie în valoare de 7.200 de lei fără TVA. Anterior, în 2 noiembrie 2023, firma în cauză a furnizat UM 0418 București fețe de masă în valoare de 27.049 lei fără TVA.
Renovarea unei toalete a costat cât două gospodării la țară
O altă cumpărătură directă făcută de Administrația Prezidențială care atrage, în mod deosebit, atenția este achiziția din data de 4 aprilie 2024, când Președinția României a atribuit, fără licitație, un contract având ca obiect efectuarea de lucrări de amenajare a unui grup sanitar. Costul acestor lucrări s-a ridicat la 71.462,69 de lei fără TVA, adică la 85.040,5 lei cu TVA inclusă (17.355,2 euro).
În anunțul de atribuire prin care această achiziție directă a fost adusă la cunoștință, prin publicarea lui pe SEAP, scrie că este vorba despre un singur grup sanitar, care a fost extins și amenajat în incinta corpului C4 din cadrul Complexului „Palatul Cotroceni”. Lucrările au fost adjudecate de compania SC A.N.T.O. Facility Management SRL.
Însă achiziții la fel de halucinante făcute de Președinție curg gârlă. În 18 ianuarie 2023 au fost cumpărate de la Dedeman SRL materiale și produse de bricolaj în valoare de 138.665,46 de lei fără TVA. În 19 februarie Administrația prezidențială a dat 29.411,77 de lei fără TVA pentru servicii de curățat materiale textile. În 25 martie 2023 instituția a încheiat cu Rasirom RA, compania oficială a SRI, un contract de 159.191,27 de lei fără TVA, pentru un sistem de management al cheilor.
Administrația Prezidențială a plătit, la 21 martie 2024, companiei Ovo Design Furniture Group SRL suma de 69.030 de lei fără TVA pentru servicii de recondiționare a ușilor interioare. În aceeași zi, a fost încheiat un contract de 139.100 de lei fără TVA cu Societatea Cooperativă Meșteșugărească Mobilă și Tapițare București, pentru servicii de recondiționare mobilier. De asemenea, la data de 10 aprilie 2024, Administrația Prezidențială a contractat de la SC CIM Recycling Medical Europe 94 SRL lucrări de reabilitare a teraselor, în valoare de 430.430,14 lei fără TVA, după ce, în 8 aprilie, a încheiat cu SC Moob Global Impact SRL un contract de 160.000 de lei fără TVA, pentru lucrări de reabilitare a unei copertine.
Tot în 8 aprilie, Președinția a încheiat cu SC Vitanclean SRL un contract de 42.016,81 de lei fără TVA pentru servicii de curățare covoare și mochete. În 4 aprilie s-a cumpărat un sistem de rafturi metalice, de la SC Vioatzoglou România SRL, în valoare de 207.850 de lei fără TVA, iar în 2 aprilie a fost încheiat cu SC Aqua Design SRL un contract de 36.390,5 lei fără TVA, pentru repararea unui sistem portabil de iluminat arhitectural.
Pe lună ce trecea, bugetul dispărea din ce în ce mai accentuat
Trăgând linie peste aceste afaceri făcute de Președinția României în ultimul an de mandat al lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, putem să facem un scurt bilanț al acestei febre a cumpărăturilor. În luna ianuarie au fost făcute 16 achiziții directe, a căror valoare se ridică la 219.318,4 lei cu TVA.
În cursul lunii februarie au fost făcute 20 de astfel de cumpărături, a căror valoare se ridică la 365.276,6 lei cu tot cu TVA, pe lista achizițiilor figurând, printre altele, materiale de realizare legitimații, servicii de mentenanță pentru ascensoare, drapele, fanioane, eșarfe și cocarde tricolore.
Luna martie a venit cu o serie 18 de cumpărături directe făcute la Palatul Cotroceni în sumă totală de 835.851,25 de lei cu tot cu TVA, pe listă regăsindu-se, printre altele, unele dintre achizițiile la care am făcut referire anterior, dar și servicii de transport, servicii de întreținere și reparații pentru sistemul de control acces sau rolete.
În aprilie, Administrația Prezidențială a cheltuit cei mai mulți bani pe astfel de achiziții directe – 43 de cumpărături, în valoare totală de 2.184.523,1 lei cu TVA, După care achizițiile s-au dovedit a fi mult mai puțin costisitoare. În mai au fost făcute numai 6 cumpărături directe, în valoare totală de 72.373,95 de lei cu TVA. În iunie au avut loc 20 de astfel de achiziții, în sumă totală de 385.635,3 lei cu TVA. În vacanță, mai exact în luna iulie, Președinția a făcut 13 achiziții, în sumă totală de 97.537,34 de lei cu TVA, iar în august au avut loc 19 cumpărături, printre care și înlocuirea panourilor laminator sau achiziția unui rastel de biciclete, a căror valoare totală s-a ridicat la 561.664,71 de lei cu tot cu TVA.
La revenirea din vacanță, până pe data de 18 septembrie 2024, Administrația Prezidențială a făcut șapte cumpărături directe, în valoare totală de 117.714,43 de lei cu TVA inclusă.
După Președinție, și SPP și-a cumpărat bilete de avion. 8.000 de deplasări, în doi ani, pentru 6 milioane de lei
Nici instituția care se ocupă aproape exclusiv de paza președintelui României, Serviciul de Protecție și Pază (SPP), nu se lasă mai prejos când este vorba de a toca banii publici în acest an. Asta deoarece, la data de 24 iunie 2024, structura militarizată condusă de generalul Lucian Pahonțu a publicat pe SEAP un anunț de participare prin intermediul căruia a făcut cunoscut faptul că intenționează să încheie un acord-cadru având ca obiect prestarea de servicii de transport aerian de pasageri, prin rezervare și achiziția de bilete de avion la zboruri interne și internaționale de pasageri, „conform necesităților concrete de deplasare ale personalului Serviciului de Protecție și Pază, în baza contractelor subsecvente acordului-cadru, care vor fi încheiate pe perioada valabilității acestuia.
Potrivit sursei citate, pe perioada acordului-cadru, SPP estimează că va achiziționa nici mai mult, nici mai puțin, decât 8.000 de astfel de bilete de avion, în condițiile în care acordul-cadru în discuție se întinde pe 24 de luni.
Pentru aceasta, SPP a pus la bătaie un buget total estimat de 5 milioane de lei fără TVA și a organizat o licitație deschisă. La data de 3 septembrie 2024, autoritatea contractantă a și atribuit acordul-cadru nr. N1628/2024, grupului de companii TAROM SA, Weco TCM, Danco Pro Communication, Olimpic International Turism SRL, Round The World Travel, Transilvania Holiday Travel, J’Info Tours, Central Travel, Bboock Bed and Breakfast și International Service Expert SRL, la un preț final egal cu cel estimat inițial, adică de 5 milioane de lei fără TVA, respectiv de 5.950.000 de lei cu tot cu TVA.
Aceste cumpărări de bilete de avion au loc în condițiile în care, la data de 22 ianuarie, și Administrația Prezidențială a încheiat cu o parte din firmele în cauză un acord-cadru pe patru ani, având ca obiect achiziția de bilete de avion, în valoare de 8.500.000 de lei fără TVA, respectiv de 10.115.000 de lei cu TVA inclusă. Astfel, dacă SPP va cheltui 5.950.000 de lei pe bilete de avion în doi ani, ceea ce înseamnă 2.975.000 de lei cu TVA pe an, Administrația Prezidențială dă 10.115.000 de lei pe bilete de avion în patru ani, adică 2.528.750 de lei cu TVA pe an.