Romeo Dunca, despre trădătorii din PNL
Încrederea arătată de către cei care m-au votat în alegerile locale mă obligă să ofer o explicație în legătură cu faptul că astăzi nu mă regăsesc pe listele parlamentare ale PNL.
Nu doresc să mă umilesc în fața nimănui și, în acest mod, să influențez votul din BPJ în ceea ce mă privește. Există o listă și va urma un vot al cărui rezultat îl bănuiesc deja. Nu mă regăsesc pe niciunul dintre primele locuri, fie că vorbim despre Camera Deputaților, fie că e vorba despre Senat.
Din păcate, cred că democrația votului în BPJ se va rezuma la împlinirea dorinței liderului nostru județean. Dorința lui Ioan Popa, ca eu să fiu primul pe una dintre liste, așa cum era firesc în urma celor 48.000 de voturi, nu a fost agreată de conducerea centrală. Ieșirile soției mele (alături de mine, evident), surprinse în mod repetat de Cancan, au fost folosite de cei interesați și prezentate președintelui Nicolae Ciucă, fiind în final decisive în neacceptarea mea pe liste. ( Noroc ca Marcel Vela nu conduce filiala de la Timișoara pentru că nici colegul Pirtea nu era trecut pe liste la parlament).
Nu contest și nu discut această decizie, deoarece este justificată. Asupra niciunui candidat și nici măcar asupra unui membru important din familia lui nu trebuie să planeze vreo suspiciune de comportament inadecvat. Ce mă surprinde însă este că, totuși, dacă aș fi acceptat locul doi la Cameră, după Marcel Vela (care reprezintă, de altfel, un exemplu de moralitate nefiind surprins niciodată cu nimic de acest gen), acesta ar fi convins conducerea centrală că trebuie să fiu iertat ( sau cel puțin asa mi-a afirmat). Mai interesant este faptul că aș fi putut fi iertat pentru a ocupa locul doi și pentru a-l sprijini pe Marcel Vela, dar nu și dacă aș fi fost primul pe listă, așa cum era firesc. Acest lucru arată că influența asupra celor de la București care decid legat de listele din CS este dictată de interesul personal al liderului nostru județean de partid.
Acesta este un alt motiv pentru care eu, personal, nu mai am încrederea necesară în Marcel Vela pentru a merge alături de el, fără însă a comenta alte nemulțumiri legate de acesta. Tot aici e și cauza pentru care nu pot accepta să fiu după el pe nicio listă. PNL a pierdut alegerile din iunie în Caraș-Severin, chiar dacă rezultatul de 37% pare a fi o victorie. Datorită acestui fapt, este de neînțeles cum este posibil ca dorința celor 48.000 de alegători care m-au votat uninominal să fie desconsiderată în acest fel, prin absența mea de pe liste.
La alegerile care vor avea loc peste câteva zile la BPJ, nu voi participa. Nu vreau să am dubla soartă a domnului Ludovic Orban (atunci când soarta lui a depins de dorința lui Vela) și să fiu umilit prin votul primit, indiferent de încurajările celor prezenți. Odată când a pierdut în fața d-lui Bușoi iar a doua oară, când a fost dezorat prin minciuna rostita din piepturile multora dintre cei 400 de participanți care i-au promis sprijinul la sala de evenimente din Caransebeș,pentru confruntarea ce urma să aibă loc la competiția acestuia cu dl Câțu.
Din păcate, democrația votului poate fi alterată prin impunerea unui anumit rezultat. Respect primarii noștri din PNL și pe ceilalți colegi de partid și servici si nu vreau să fie supuși niciunei presiuni de a vota într-un anumit fel. Nu doresc să fie sunați pentru a încerca să fie convinși să voteze în BPJ altfel decât ar fi porniți să o facă. Dreptul la libera exprimare a unei convingeri rămâne una din puținele valori care te pot lăsa să rămâi vertical. Motiv pentru care și cei mai slabi de înger sau cei cu obligații la cei care conduc, nu trebuie să fie aduși în situația delicată de a înțelege la final că nu pot avea nici măcar acest fundamental drept.
Dorința mea de a fi în slujba cetățeanului de rând, urmată de determinarea în acest sens, așa cum am promis, m-a costat mult. Coalizarea mai multor factori din județ a dus la acest rezultat. Am pierdut alegerile locale, deși 48.000 de cărășeni încă mai cred în mine. În situația de azi am două opțiuni. Prima este să renunț la tot ce înseamnă politică și să mă retrag. Aceasta ar fi varianta cea mai favorabilă pentru PSD și pentru cei din PNL care nu mă mai simpatizează. A doua, este să caut o altă variantă de a fi util cetățenilor din județul nostru. Din acest motiv, aștept sugestii din partea cărășenilor, mai exact ce ar fi potrivit să fac pe mai departe: să renunț sau să caut o altă formă de a candida la alegerile parlamentare care urmează?
P.S. Pierderea alegerilor în județ poate fi asemănată cu luarea de apă a vaporului PNL județean. În situația de astăzi, indiferent de listă, de vreme ce aceasta nu îl include pe cel validat electoral la nivel județean, avem un singur lucru garantat: doar un loc de parlamentar în județ. E ciudat și nefiresc ca, în singura barcă de salvare existentă, să sară chiar căpitanul vaporului care ia apă. Cu atât mai mult cu cât, atunci când acesta s-a lovit de aisberg, exact el era la timonă.
Adică, într-un cuvânt, cât de ciudat ar părea ca, în timp ce „Titanicul” PNL din Caraș-Severin se scufundă, căpitanul să fugă de responsabilitate pe singura barcă de salvare cu motor aflată la îndemână? În timp ce continuă să dea sfaturi și să-i încurajeze pe cei rămași să privească paguba, el își caută siguranța, pornind spre mal. Și nu înotând spre insula Senatului, care ar putea fi o himeră și mult de vâslit, ci în barca județeană conferită de primari, direct la căldura singurului loc eligibil 100% de pe lista de la deputați. Și atunci daca vorbim de caracter nu întreb decât atât: Care din noi e mai șifonat? Eu cu nevasta puțin ametita dar fericită, care noaptea la unu pe plaja pustie m-a pișcat de fund sau camaradul care ne-a lăsat pe vapor pe mai mulți din partid și pe miile de cetateni care m- au votat, cu ochii in zare fluierand a pagubă…