Guvernul olandez se pregătește să solicite clauza de RENUNȚARE la regulile UE privind migrația și azilul
Guvernul olandez al premierului Dick Schoof și-a confirmat intenția de a cere „cât mai curând posibil” introducerea unei clauze de renunțare la regulile Uniunii Europene privind migrația și azilul, o mișcare fără precedent din partea unui stat membru fondator.
Planul, prezentat în iulie după ce Schoof a preluat funcția, este considerat exagerat și simbolic, cu puține sau nici o șansă de succes, deoarece ar necesita o reajustare a legislației europene și ar putea genera cereri similare din partea altor state.
Este puțin probabil ca alte capitale să fie dispuse să accepte excluderea Olandei din sistemul de migrație al blocului comunitar pentru că acest lucru ar provoca inevitabil un val de solicitanți de azil către țările vecine. Cu toate acestea, cererea reprezintă o nouă încercare a unei țări UE de a contesta legile aflate în vigoare într-o încercare disperată de a reduce migrația necontrolată.
Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost