Connect with us

Iohannis a semnat decretul! Un sistem Patriot de 1 miliard de euro va fi donat Ucrainei

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care permite României să doneze un sistem de rachete sol-aer PATRIOT Ucrainei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.

Proiectul de Lege a fost adoptat luni în Senat şi marţi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional şi are ca obiect de reglementare aprobarea efectuării unui act de donaţie pentru un sistem de rachete sol-aer PATRIOT, în configuraţia convenită cu partenerul american, relatează News.ro.

De asemenea, se abilitează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare, pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, prin atribuirea Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance – (LOA) specifice Programului Foreign Military Sales – (FMS) pentru achiziţionarea, a 1 (unu) sistem de rachete sol-aer PATRIOT configuraţia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special.

Sumele necesare achitării taxelor şi comisioanelor aferente reconstituirii capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit României, marţi seara, pentru sistemul Patriot pe care Parlamentul de la Bucureşti l-a aprobat să fie transferat Ucrainei.

Facebook