Șeful Poliției Române, „gest de cocalar”
Șeful Poliției Române, chestorul Benone Matei, a stârnit indignare după ce a fost prezent la depunerea jurământului de credință la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”. Chestorul a primit onorul militar cu telefonul mobil în mână, „Un gest de veritabil cocalar” , în opinia lui Bogdan Bănică, președintele Comisiei Paritare din Aparatul Central al Ministerului Afacerilor Interne, vicepreședinte CNSLR Frăția București.
„În timp ce agenții de poliție (de multe ori cei incomozi pentru sistem) sunt târâți în cercetări disciplinare pentru că nu purtau caschetă sau pentru culoarea șosetelor, ditamai Inspectorul General al Poliției Române își arată din nou, public de această dată, calitățile de comandant de oști.
Invitat la depunerea jurământului de credință la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina, chestorul șef-adjunct de poliție (că a mai fost miluit cu încă o stea) Benone Matei, desconsiderând atât drapelul unității cât și Garda de Onoare, primește onorul militar …cu telefonul mobil în mână.
Un gest de veritabil cocalar și de lipsă de respect pentru viitorii noștri colegi, dar și pentru întreaga instituție a Poliției Române pe care, spre rușinea lui, o conduce”, a scris Bănică pe pagina sa de Facebook.
Bogdan Bănică amintește in acest context despre ceea ce consideră a fi nerealizările lui Benone Matei.
„Ca să nu vorbesc despre lipsa totală de viziune managerială, despre nenumăratele acțiuni-fiasco pentru care am fost condamnați pe bună dreptate de societatea civilă, ca să nu vorbesc despre dosarul rămas cu AN în cazul atentatului de la Arad, despre băiatul de pe stradă din Prahova care lucra cot la cot cu polițiștii, ca să nu vorbesc despre toate acestea și despre multe altele, doar pentru acest gest greu de digerat de toți subordonații, nestimabile chestor, ar trebui să îți prezinți demisia.
Data viitoare te vom vedea primind onorul cu mâna în buzunar, nestimabile Inspector General al Poliției Române? Cunoscându-ți aroganța, nu m-ar surprinde”, a conchis sindicalistul.